CFR Cluj. Pentru a putea fi sigur recuperat înainte de returul cu AS Roma, Paulo Vinicius (36 de ani) va merge la clinica celebrei Marijana Kovacevic.
Poate cel mai important stoper din defensiva celor de la CFR în ultimii ani, el numărându-se și printre marcatorii importanți ai echipei, brazilianul Paulo Vinicius s-a accidentat în primul sfert de oră al meciului cu Young Boys Berna, săptămâna trecută. A suferit o ruptură musculară, care îl va ține departe de gazon în jur de o lună.
Varianta de avarie
Pentru a încerca să-l recupereze mai repede, conducerea grupării din Gruia îl va trimite pe Vinicius la Belgrad, la clinica celebrei vindecătoare Marijana Kovacevic. Ardelenii speră astfel ca brazilianul să fie bun de joc mult mai repede, poate chiar și la meciul de campionat cu UTA (21 noiembrie), ultimul dinaintea returului cu AS Roma, din grupele Europa League.
Tratamentul folosit de Marijana Kovacevic, pe bază de placentă, a dat rezultate în multe cazuri, ea reușind să pună pe picioare numeroși fotbaliști mult mai repede decât estimau prognozele medicale inițiale.
Am fost de patru ori la Belgrad. De trei ori mi se spusese că voi sta pe margine câte o lună. Marijana m-a făcut bun de joc peste trei zile! - Ianis Zicu, fost jucător
9 meciuria jucat Vinicius pentru CFR în acest sezon în toate competițiile, marcând și 3 goluri
Brigadă din Slovenia la AS Roma - CFR Cluj
Partida AS Roma - CFR, din etapa a 3-a a grupelor Europa League, care va avea loc joi, va fi condusă de o brigadă de arbitri din Slovenia, cu Matej Jug la centru, asistat de Matej Žunič și Manuel Vidali. Jug (40 de ani), arbitru FIFA din 2007, a mai condus două partide ale unei echipe românești în cupele europene, FCSB- Guimaraes 0-0 (play-off EL, sezonul trecut) și FCSB - Basel 1-1 (grupele CL, sezonul 2013-2014).
{{text}}