Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB. EXCLUSIV Dezvăluiri în premieră despre una dintre vedetele lui Gigi Becali: „Nici n-are permis de conducere. Știți ce a făcut cu primii bani din fotbal?”

Darius Olaru a ajuns om de bază la FCSB. foto: Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 05 noiembrie 2020

Darius Olaru (22 de ani) a ajuns titular la FCSB, fiind unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali speră să obțină bani frumoși în viitorul apropiat. Apropiații fotbalistului vorbesc despre viața extrasportivă ireproșabilă a fotbalistului. 

Invitat la GSP Live, goalkeeper-ul Răzvan Pleșca, fost coleg cu Darius Olaru la Gaz Metan Mediaș, a dezvăluit că fotbalistul FCSB-ului nu are nici măcar permis de conducere, dar și că acesta și-a cumpărat un apartament în Mediaș cu primii bani câștigați din fotbal.   

Darius Olaru, la Gaz Metan, chiar dacă nu era căpitan sau era încă foarte tânăr, era un lider în teren. Ne-a ajutat foarte mult în sezoanele trecute să ne îndeplinim obiectivele. El ar fi fost titular și dacă nu era regula U21. 

E un copil extraordinar. Cu primii bani pe care i-a câștigat din fotbal, Darius și-a cumpărat un apartament în Mediaș. Nici măcar nu are permis de conducere. Eu chiar îi reproșam tot timpul că e prea cuminte. Din ce știu eu, nu are nici acum permis de conducere”, a dezvăluit Răzvan Pleșca, la GSP Live. 


Darius Olaru

10.000 de euro lunarcâștigă Darius Olaru la FCSB

4 goluriși 5 assist-uri a reușit Darius Olaru la FCSB, în 22 de meciuri jucate în toate competițiile

Olimpiu Moruțan și Dennis Man sunt la polul opus


Darius Olaru pare să fie un caz singular în lotul FCSB-ului. Jucători precum Dennis Man sau Olimpiu Moruțan sunt împătimiți ai bolizilor de lux, iar „Oli” chiar a fost luat la țintă de Gigi Becali la începutul acestui an

Moruțan a fost acuzat de Becali că „și-a achiziționat o limuzină de pește”, un BMW Seria 8 care a costat 100.000 de euro, mai mult decât a încasat mijlocașul din salariu pe parcursul actualului sezon.

Dennis Man, cel mai în formă jucător de la FCSB, își cumpărase la un moment dat un Mercedes-AMG GLE 43 4MATIC, mașină estimată la aproximativ 100.000 de euro.

Citește și alte știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.