Europa League

AS Roma - CFR Cluj. VIDEO + FOTO Experimentul lui Dan Petrescu a dat greș! Gafe în lanț într-o primă repriză de coșmar pe Olimpico

CFR Cluj a încasat 3 goluri în prima repriză a duelului cu AS Roma toate după erori nepermise în apărarea lui Dan Petrescu.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 05 noiembrie 2020

CFR Cluj a încasat 3 goluri în prima repriză a duelului cu AS Roma, toate după erori nepermise în apărarea lui Dan Petrescu. 

Dan Petrescu a fost nevoit să folosească o defensivă improvizată în duelul de pe Stadio Olimpico, cu Susic, Manea, Ciobotariu și Camora. Apărarea campioanei a cedat chiar la prima acțiune ofensivă, în secunda 56. Spinazzola a centrat din fața lui Manea, folosit ca fundaș central de avarie, iar Mkhitaryan s-a trezit singur în careu. Cel mai apropiat „feroviar” era Camora, rătăcit la 4 metri de poartă.

CFR Cluj, dezastru în prima repriză a duelului cu AS Roma

Reușita de 2-0 a fost semnată de Ibanez în minutul 24. La un corner executat de Veretout, fundașul brazilian a câștigat duelul aerian cu Djokovic și a reluat imparabil.

La golul din minutul 34, semnat de Borja Mayoral, a fost un haos total în defensiva lui Petrescu. Bălgrădean a reușit să respingă un șut din unghi. Peres, aflat la 3 metri de poartă, nu a fost atacat de Ciobotariu, celălat stoper de azi al lui Petrescu, și a putut să recentreze ideal către Mayoral. Scăpat din marcajul lui Hoban, acesta a îndeplinit o simplă formalitate.

Citește și alte știri despre CFR Cluj: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.