DINAMO. Roș-albii nu mai cred în promisiunile spaniolilor și întrevăd falimentul.
Din Spania, acolo de unde a transmis că este internat pentru a se trata de Covid, Pablo Cortacero continuă să-i liniștească/amăgească pe fanii lui Dinamo ce-i scriu în privat pe Facebook, spunându-le că există o problemă bancară, independentă de voința lui, din cauza căreia clubul nu poate să intre în posesia sumei de 400.000 de euro pe care a promis-o de 10 zile.
Don Pablo le-a transmis suporterilor, foarte puțini, care mai cred în el, că va dovedi curând că poate susține financiar Dinamo, el făgăduind săptămâna trecută că va investi 10 milioane de euro. Altor fani, mai puțin creduli, le-a transmis că încearcă să facă rost de bani!
Giovanni Becali despre ce face Cortacero la Dinamo: „E cel mai mare bluf din istorie”
Rufo Collado a venit la Buftea să-i liniștească pe jucători, pe Contra, doar că toți cei de la Dinamo se amuză pe seama promisiunilor. „Că tot se apropie Crăciunul, doar un miracol mai poate să ne convingă, același miracol care să scape clubul de la faliment", au transmis jucătorii și angajații.
Nici măcar jucătorii spanioli aduși de managementul iberic, neplătiți și ei, nu se mai duc pe fentele lui Don Pablo. Așa cum anunța GSP săptămâna trecută, Juan Melero, „eminența cenușie" a proiectului, cel ce i l-a adus pe Cortacero lui Negoiță, s-a retras din afacere.
A confirmat ieri Ioan Becali, la Pro X: „Când Melero a văzut că «racheta» lui, Cortacero, nu execută ordinele, s-a dat la o parte. Din ce știu, Melero s-a retras, l-a dus cu vorba și pe Contra. E unul dintre cele mai mari blufuri din fotbalul românesc. Vor pleca toți".
„Contra vorbește tot timpul cu Melero și îi spune: «Ce mi-ai făcut, unde m-ai adus?!». La spanioli e motto «La semana que viene», iar mai nou o să fie «La semana când se va face bine Pablo». Cred că Dinamo va reveni la domnul Negoiță și fanilor, că au și ei procente. Înainte apăreau la TV, acum nu-i mai văd deloc"
- Ioan Becali
Contra despre Cortacero: „Nu știu dacă e internat sau nu"
Cosmin Contra pregătește meciul de duminică, de la Viitorul, dar nu este convins că va mai rămâne la Dinamo, și el fiind neplătit de când a semnat cu roș-albii:
„Problema sunt promisiunile care se fac săptămână de săptămână că situația se va reglementa și nu se reglementează. Dacă s-ar fi spus de la început că vor veni banii în luna decembrie, cred că nimeni nu ar fi avut ceva de comentat. Nu sunt probleme numai la prima echipă, ci și la antrenorii de la juniori, staff-ul administrativ, cei care sunt la terenuri, bucătarii, angajații de la club, singurul care poate să deblocheze această situație este Cortacero. Care, din păcate, este cu Covid și deocamdată nu știm care e starea lui de sănătate. Am înțeles că este internat, nu știu dacă este adevărat sau nu".
{{text}}