Campionate

BARCELONA. Dani Alves dezvăluie: „I-am trimis lui Messi un mesaj cu aceeași frază pe care mi-a zis-o el în urmă cu niște ani. Nu mi-a răspuns”

+39 Foto
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 06 noiembrie 2020

Dani Alves (37 de ani), fundașul lui Sao Paulo, a analizat probleme de la Barcelona și a dezvăluit ce a vorbit cu fostul său coleg, Leo Messi.

Fostul jucător al Barcelonei a criticat modul în care a fost gestionat acest club, a dezvăluit că a vrut să revină la formația blaugrana și a vorbit despre Leo Messi, cel care la finalul sezonului trecut a vrut să plece, iar acum este în ultimul an de contract.

„Messi e la fel de mare precum stema Barcelonei. Dar când te uiți în jurul tău și vezi că totul e un dezastru e normal să vrei să pleci. Ce a făcut e atât de important încât ar trebui să numească stadionul după el. 

I-am dat un mesaj în care i-am zis să nu plece de la Barcelona. Când au vrut să mă vândă i-am zis la un antrenament că voi pleca pentru că vor să mă dea afară. El mi-a spus «Nu pleca! Unde te vei simți mai bine decât aici?». I-am replicat cu aceeași frază acum, când a vrut el să plece. Nu mi-a răspuns, dar știu că a primit mesajul.

Barcelona își schimbă filozofia și e normal să fie probleme. Și-a pierdut identitatea și acum e în proces de a o recupera. Eu m-am oferit să mă întorc la Barcelona. Am plecat la Juventus și voiam să revin. Barcelona avea nevoie de mine și veneam gratis. Dar nimeni nu a avut curaj să recunoască greșeala făcută. Mă voi întoarce la club, chiar dacă doar în calitate de fan”, a declarat Dani Alves, potrivit As.

VIDEO Primul gol marcat de Messi în Liga Campionilor

Citește mai multe știri despre Barcelona: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.