International   •   Campionate   •   ARGENTINA

Diego Maradona suferă din cauza abstinenței! Se confirmă problemele cu alcoolul! Externarea mai durează

Diego Maradona foto: Guliver/Getty Images

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 06 noiembrie 2020

Externarea lui Diego Maradona se amână. Operat marți la Buenos Aires pentru înlăturarea unui hematom subdural, „El Pibe de Oro”, 60 de ani, rămâne sub observație medicală, acuzând o stare de rău provocată de abstinența de la alcool. 

„A avut câteva episoade de confuzie, însă în următoarele zile își va reveni, primind tratamentul adecvat. Noi facem tot ce este mai bine pentru sănătatea lui”, a explicat neurochirurgul Leopoldo Luque și doctorul personal al argentinianului. 

„Maradona ia pastile ca să doarmă”

Fosta logodnică a lui Diego Maradona, Rocio Oliva, avertizase asupra dependenței bahice: „De când m-am despărţit de el, n-am mai vorbit niciodată. Dar atunci era alt Diego, unul care puteai vorbi! Acum nu mai e capabil. Acesta e adevărul, Diego a mai fost internat, a făcut analize, dar acum starea lui s-a agravat. Diego ia pastile ca să doarmă, iar marea lui problemă e alcoolul, toată lumea ştie asta. Cine zice altceva e mincinos. Ar trebui internat într-o clinică pentru dependenţii de alcool”.


Retro GSP. Pe 27.02.1977, Maradona debuta în Naționala Argentinei, la 5-1 cu Ungaria

Citește și alte știri din fotbalul internațional:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.