Pe 8 noiembrie 1987, în etapa cu numărul 11 a campionatului, s-a disputat una dintre partidele antologice ale fotbalului românesc, Poli Timișoara - Dinamo.
10 victorii în 10 etape
Bucureștenii veneau pe Bega în postură de mari favoriți. Câștigaseră pe linie în primele 10 runde, aveau un golaveraj de 27-7 și o echipă cu foarte multe nume „grele”. Iar pe bancă stătea Mircea Lucescu, dornic să stopeze dominația Stelei în competiția internă.
Poli era pe 9, exact la jumătate clasamentului. Din generația care în '80 câștigase Cupa României și o eliminase pe Celtic în Cupa Cupelor nu mai rămăsese aproape nimeni.
Unica punte de legătură între cele două garnituri, antrenorul Ion V. Ionescu. Sau „Jackie”, cum e cunoscut în branșă.
„Am eu grijă să retrogradați!”
Totuși, în ciuda unei dominări categorice a roș-albilor și a unui arbitraj ostil, gazdele s-au impus cu 2-1. Avea să rămână singura înfrângere suferită de "câini" în acea stagiune. O înfrângere ce i-a costat titlul, cucerit de steliști cu numai un punct avans!
Finalul a adus un scandal imens pe tunelul spre vestiare, unde Lucescu le-ar fi aruncat timișorenilor faimoasa amenințare "O să am eu grijă să retrogradaţi!". Întâmplător sau nu, la finalul acelui sezon Poli a retrogradat.
La exact 33 de ani de la acea confruntare, „Jackie” Ionescu n-a uitat niciun amănunt important din ceea ce suporterii alb-violeților au numit „Revoluția de dinainte de Revoluție!”.
Teama de COVID
- Bună seara, domnule profesor! Ce mai faceți?
- Mulțumesc, bine. Îmi omor timpul, ca să nu mă omoare el pe mine.
- Nu v-am mai văzut de mult în nicio apariție publică...
- Mă feresc și eu cât pot de nenorocirea asta, de Covid. Evit cât de mult pot interacțiunea cu prea mulți oameni. N-am fost niciodată un fricos, dar am, totuși, 84 de ani... De ce să risc?!
- În noiembrie '87 aveați alt fel de dușmani și nu v-a fost teamă să-i învingeți!
- Noiembrie '87 spuneți? Vă referiți la victoria cu Dinamo, nu?
„Zbârnâiau telefoanele”
- Exact! Era atât de greu să te pui atunci cu Dinamo?
- Greu? Infernal era!
- Puteți detalia?
- Păi, o asemenea partidă începea cu cel puțin o săptămână înainte. Presiuni de tot felul, din toate zonele.
- Au fost și în urmă cu 33 de ani, bănuiesc.
- Cum să nu?! Dacă ați ști cum zbârnâiau telefoanele și la club, și la mine acasă, și la organele locale de Partid.
„Apogeul rivalității demente”
- De unde se suna?
- Cum de unde?! De la București! Generali, oameni cu funcții mari în Partid, ni se făceau tot felul de oferte.
- Oferte să ce?
- Hai, nu vă faceți că nu pricepeți! Eram în 1987, în apogeul rivalității demente dintre Steaua și Dinamo. Fiecare încerca să se impună prin orice mijloc posibil.
- Și dumneavoastră cum de ați rezistat? Există numeroase mărturii că nu prea te puteai opune, dacă venea „de sus” telefonul care trebuie.
- Am avut șansa ca oamenii din conducerea clubului, a orașului și a județului să fie total de partea mea. Bine, și așa mi-a fost un pic frică, pentru că unii jucători mai aveau dosare și orice era posibil...
„Arbitraj cumplit”
- Dosare? Pentru ce?
- Păi, vă dau un exemplu. Când mergeam în străinătate, fiecare mai schimba niște dolari, niște mărci, iar "băieții" care ne însoțeau în deplasări notau tot. Acum pare ridicol, însă în anii ăia o asemenea faptă te putea costa cariera.
- Despre meciul propriu-zis?
- Cum era de așteptat, ne-au dominat, iar noi am lovit pe contre. A existat și o doză de noroc, dar în acele vremuri nu se putea să învingi altfel pe Dinamo. Mai ales în condițiile unui arbitraj incalificabil!
„Putea ieși măcel”
- Grigore Macavei, din Deva, a fost la centru. În cronica din „Sportul” s-a scris că a fost echidistant.
- Daaa, echilateral a fost! Domnule, Macavei a arbitrat absolut îngrozitor, cumplit! Doar două exemple. Primul: penalty-ul inventat pentru Dinamo, la 1-0 pentru noi, pe care din fericire Mateuț l-a ratat. Sau nu, Almășan l-a apărat, să nu-i luăm din merite portarului nostru. Al doilea: golul lor de 2-1, validat halucinant, deși mingea venită din transversală cred că a căzut la un metru în fața liniei porții! Astea două au fost erorile uriașe, însă pe parcursul jocului au existat nenumărate decizii care ne-au defavorizat. Dacă nu câștigam atunci, putea ieși măcel, la cât de furioasă a fost lumea în tribune...
- Stadionul a fost arhiplin, 35.000 de spectatori, tot conform cronicii din „Sportul”.
- 35.000?!? Cred că au fost 50.000 de oameni pe stadion! Poate doar când i-am eliminat pe cei de la Celtic Glasgow să mai fi fost o asemenea afluență de public.
- Că tot vorbeați de nervii din tribune, nervi au fost și pe tunel, și la vestiare...
- Și ce nervi! Au fost niște episoade scabroase... Unii nu știau să piardă. Nu știu nici acum, din păcate.
Pace după Revoluție
- Vă referiți la Mircea Lucescu? Vă împăcaserăți la un moment dat, apoi iar v-ați certat.
- După '90, ne-am dat mâna bărbătește, ne-am conciliat. În '91, parcă, revenisem la Poli și am mers într-un cantonament la Brescia. El era antrenor acolo. S-a purtat foarte frumos cu noi, cu mine, nimic de reproșat.
- Și ce a reaprins ura?
- Pe la mijlocul anilor '90, a început moda emisiunilor tv de analiză, „Procesul etapei” și altele. La una dintre ele, nu mai știu la care, am fost întrebat despre partida din noiembrie '87. Pentru că am îndrăznit să spun ce s-a petrecut acolo, el s-a încrâncenat din nou. Și încrâncenat e și acum.
„Adevărul doare”
- Practic, declarațiile dumneavoastră au reaprins războiul.
- Eu nu am făcut decât să spun adevărul. Dacă adevărul doare...
- Dacă tot vorbim despre ce s-a întâmplat atunci, vă adresez întrebarea pe care probabil că ați auzit-o de 1.000 de ori: v-a amenințat Lucescu că vă retrogradează sau nu?
- Domnule, credeți că eu și așa de multă lume am fi fabulat atâția ani pe tema asta?! Există numeroși martori.
„E produsul sistemului Dinamo”
- Avea așa mare putere Lucescu, să decidă retrogradatele din prima divizie?
- Nu cunosc exact care îi erau puterile, știu doar că amenințarea s-a înfăptuit.
- E evident, n-o să vă mai împăcați niciodată!
- Să fie clar, eu cu antrenorul Mircea Lucescu nu am nicio problemă. Dimpotrivă, i-am admirat întotdeauna concepția de joc, pragmatismul, tenacitatea. E incredibil că la 75 de ani încă activează la un nivel formidabil. Dar omul, în general, este produsul împrejurărilor. Iar el în acei ani a fost creat de tot ce însemna sistemul Dinamo.
Respinge varianta blatului nereușit
- O ultimă rugăminte, înainte de a vă mulțumi pentru amabilitate. Cum comentați zvonul, propagat de lumea fotbalului, că Lucescu a reacționat atât de violent întrucât respectiva partidă trebuia să fie prietenească, iar dumneavoastră și fotbaliștii Politehnicii ați fi întors armele, la presiunile Stelei, fără să-i fi avertizat pe dinamoviști?
- Nici nu am ce să comentez... Fără falsă modestie, Timișoara a avut mereu un soi de mândrie, de patriotism local poate exacerbat, nu s-a pus niciodată problema să cedăm fără luptă, mai ales în disputele cu Dinamo și cu Steaua. Cel puțin cât am activat eu acolo, așa ceva era imposibil!
Divizia A, sezonul 1987-1988, etapa a 11-a
8 noiembrie 1987, Stadion: "1 Mai" (Timișoara)
Poli Timișoara - Dinamo 2-1 (1-0)
Au marcat: Ilcu (28'), C. Varga (84') / I. Varga (85')
Poli: Almășan 8* - Pascu 7, Ad. Crăciun 8, Oancea 8, C. Varga 8,5 - C. Neagu 7, Oloșutean 7 (38' Șunda 7), Ad. Manea 7 - China 7 (65' Ionuț 7), Ilcu 8, Bozeșan II 7.
Antrenor: Ion V. Ionescu
Dinamo: Moraru 7 - Rednic 7, Al. Nicolae 7, Andone 7, I. Varga 7,5 - Lupu 7 (67' Damaschin I 7), M. Stoica 7 (55' Orac 7), Lupescu 7 - Mateuț 7, Cămătaru 7, Mihăescu 7.
Antrenor: Mircea Lucescu
Arbitru: Grigore Macavei (Deva). Spectatori: 35.000
* Notele sunt cele acordate de ziarul „Sportul”
18-6a fost raportul șuturilor spre poartă în Poli - Dinamo 2-1, în favoarea bucureștenilor. Șuturile cadrate, 7-3
10-1a fost raportul cornerelor în partida de acum 33 de ani, în favoarea oaspeților
Cum e viața... În '88, după ce am plecat de la Timișoara, am ajuns la Sportul. Iar acolo peste cine dau? Peste Răzvan Lucescu! N-am avut nimic cu el, ce vină purta copilul că ăl bătrân făcuse ce făcuse?!
- Ion V. Ionescu
Ştie toată lumea de cine era condusă atunci Federația, iar Poli Timişoara era apropiata Stelei. Valentin Ceauşescu venea în avion de fiecare dată cu toate echipele care jucau împotriva lui Dinamo.
- Mircea Lucescu, în 2009
{{text}}