Fundașul Alexandru Pașcanu (22 de ani), internațional de tineret, a vorbit despre perioada petrecută de la CFR Cluj și despre problemele avute.
Împrumutat în vară de campioana României la Ponferradina, din liga a doua din Spania, Pașcanu spune că nu ar vrea să mai revină în Liga 1.
„La CFR mi-am pierdut pofta de fotbal! Sincer, nu m-aș mai întoarce în România”, a spus Pașcanu pentru ProTV.
Pașcanu a fost transferat de CFR Cluj în vara lui 2019, de la juniorii lui Leicester, imediat după finalul Campionatului de tineret din Italia, în cadrul căruia stoperul a ajuns cu România U21 până în semifinale. Acesta a bifat doar 4 meciuri pentru echipa lui Dan Petrescu, fiind împrumutat în iarnă la FC Voluntari.
Pașcanu a jucat în cinci din cele 10 meciuri jucate de Ponferradina în acest sezon, marcând un gol. El este un jucător important pentru spanioli, ratând meciuri doar când a fost la naționala de tineret și când a fost bolnav de COVID-19. Echipa românului este pe 9, cu 15 puncte unul mai puțin decât ultima echipă care se află pe locurile de play-off pentru promovare.
600.000 de euroa plătit CFR pentru Pașcanu, fotbalist care avea un salariu de 15.000 de euro în Gruia
Dan Petrescu: „Pașcanu nu e de CFR Cluj”
GSP.ro dezvăluia sâmbătă că Dan Petrescu și Marian Copilu, președintele lui CFR Cluj, s-au certat din cauză că antrenorul nu a mizat pe mai mulți dintre jucătorii aduși de conducere. Printre ei se numără și Alexandru Pașcanu. Petrescu l-a etichetat pe internaționalul de tineret după primul meci la Cluj: „Nu e de CFR! Pașcanu nu a jucat meciuri la seniori nici în Anglia la echipa mare. E un băiat excelent, vrea, dar nu poate face față la ceea ce vreau eu!”.
{{text}}