Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a comentat victoria echipei sale cu FC Argeș, scor 2-0, și a vorbit despre viitorul său pe banca campioanei.
Dan Petrescu a reiterat ideea că are nevoie de o pauză, în care să se gândească dacă ar fi o decizie bună să continue pe banca lui CFR Cluj.
„Pentru mine urmează o pauză de 4-5 zile, mă gândesc la ce e bine pentru toată lumea. Am muncit 3 ani și jumătate aici, la un moment dat se întâmplă ceva cu tine, vrei altceva. Vine pauza și trebuie să iau o decizie care să fie bună și pentru mine și pentru club. Sper să fie decizia corectă. Ofertele sunt foarte multe, nu contează de la cine și cum.
Nu aș vrea să plec la CFR cu scandal și ceartă. Dacă aș pleca, aș vrea să fie ca ultima dată, să ne strângem mâna și să rămânem amici. Nu poți să pleci supărat după ce am luat 3 campionate și am făcut minuni prin Europa. Dacă aș pleca de la CFR, voi pleca cu capul sus, dau mâna cu toată lumea și merge fiecare înainte. În momentul ăsta chiar am nevoie de o pauză, să mă relaxez și să mă gândesc ce e mai bine pentru CFR și pentru mine”.
Problema a fost campania de transferuri, care nu a fost bună. Asta m-a supărat. Am pierdut foarte mulți jucători buni, cum ar fi Boli, și nu am luat nimic în schimb în acea zonă. Asta a fost grav
Susic nu a jucat de mult fundaș central, nu mi-a dat siguranță și l-am băgat pe Manea, care a mai jucat acolo două meciuri, cu Roma și Young Boys. Am zis că ar fi mai bine să rămână el acolo - Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
Dan Petrescu despre FC Argeș-CFR Cluj 0-2: „Echipa e obosită”
„Puteam să mai marcăm. Cei de la Argeș n-au ajuns la poartă în prima repriză. În repriza doua a fost accidentarea lui Pereira, apoi parcă ne-am dereglat puțin și nu am mai jucat cum trebuie. Am avut două ocazii să facem 3-0, apoi au început și ei să apară prin careu. Dacă luam gol, meciul era mult mai greu. Mă așteptam să marcăm și golul 3, ar fi fost mai simplu pentru toată lumea.
Echipa este obosită, toată lumea are nevoie de o pauză. Suntem singura echipă care joacă pe trei fronturi și nu e ușor. Mai ales la câți accidentați avem... tot ce mă rog e să recuperăm fundașii centrali când mai repede. Normal, și pe Chipciu, Vojtus, Omrani, sunt multe absențe care ne-ar ajuta foarte mult. Vin meciurile din Europa și cele cu FCSB și Craiova. Mai avem 8 meciuri până la final, sper ca jucătorii să se odihnească bine acum, să nu mai avem cazuri de COVID și să nu ne accidentăm”, a declarat Petrescu la TV Telekom Sport.
{{text}}