Liga 1

Bergodi n-a mai crezut în titlu! Cifrele care arată că meciul cu Chindia a fost cel mai slab al Craiovei din acest sezon

Cristiano Bergodi

Articol de Aurelian Botezatu  —  luni, 09 noiembrie 2020

Italianul a înțeles la 0-1 cu Chindia că, în condițiile mai multor absențe, Craiova n-are soluții viabile. În absența câtorva jucători-cheie, echipa a clacat chiar și împotriva unui adversar modest, aspect evidențiat inclusiv de indicele InStat, cel mai mic din acest sezon.

Un campionat se câștigă în primul rând în confruntările cu formațiile mici. De acolo trebuie să-ți asiguri grosul punctelor, pentru că împotriva celor de valoare apropiată se poate întâmpla orice. Craiova s-a înscris din startul sezonului pe traiectoria bună, pe care s-a menținut fără să strălucească până ce a început să piardă din jucătorii-cheie.

Ca un castel din cărți de joc

După plecarea lui Mihăilă, la Parma, și accidentarea lui Koljici, la 1-0 cu Poli Iași, au apărut primele semne. Echipa s-a clătinat, lucru evidențiat și de indexul InStat fluctuant, în cădere cu Dinamo (1-0) și cu Clinceni (0-1), apoi a apărut o redresare, la Mediaș, contra lui FC Hermannstadt (1-0). Dar când au dispărut din peisaj și Cicâldău, și căpitanul Bancu, Bănia s-a prăbușit ca un castel din cărți de joc.

Cei mai modești parametri

Tocmai împotriva Chindiei, un adversar considerat la îndemână, juveții au înregistrat cel mai mic index InStat al sezonului: 216. Dintre parametrii de performanță care-l alcătuiesc, cei mai modești au fost trei.

Au avut doar două pase-cheie, cele mai puține înregistrate în toate partidele oficiale din 2020-2021, iar din 28 de centrări, doar 32 la sută au fost reușite. Totodată, au câștigat numai 46 la sută din cele 175 de dueluri în care au intrat, cea mai proastă cotă a sezonului!

"Clinceni" a fost doar începutul

Conducătorii, în speță președintele Sorin Cârțu și antrenorul Cristiano Bergodi, presimțiseră că va veni și un "accident". Dar l-au considerat atins la 0-1 cu Clinceni și depășit după 1-0 cu Hermannstadt, la Mediaș.

Calculele le-au fost date peste cap în cursul săptămânii trecute, când au apărut alte indisponibilități de marcă (Cicâldău, Bancu) și Bănia și-a pierdut complet echilibrul fiindcă de pe bancă n-a venit nimic pe măsură. Sau măcar de ajuns ca să poată fi depășit un adversar precum Chindia.

Nu l-a ocolit

Achizițiile de la cluburi de pluton, gen Voluntari (Tudorie, Căpățână), sau din liga a doua, fie ea și croată (Mamut), au fost doar la număr. Astfel că Bergodi, copleșit și de amenințarea permanentă a Covid-ului, ce nu i-a ocolit deloc echipa, și de aversiunea fanilor olteni, nemulțumiți de jocul favoriților, și-a făcut probabil socoteala și a preferat să-și prezinte demisia acum.

Probleme și acasă

Vineri seară, când și-a anunțat intenția de a renunța, Bergodi a acuzat nu doar "jocul haotic al echipei, pentru care eu sunt primul vinovat", ci și alte probleme. Potrivit fanatik.ro, tehnicianul a plecat sâmbătă dimineață acasă, în Italia, pentru a fi alături de mama grav bolnavă, și ar urma să revină la Craiova miercuri, ca să încheie socotelile cu finanțatorul Mihai Rotaru.

10.000 de euro lunare salariul tehnicianului peninsular la Craiova. Contractul său expiră la finele stagiunii în curs

Cum a evoluat indicele InStat al oltenilor în acest sezon

  • Sepsi 1-0 - 248 
  • Lokomotive 1-2 - 235 
  • Astra 2-0 - 270 
  • Viitorul 4-1 - 292 
  • Voluntari 2-1 - 275 
  • FC Argeș 2-1 - 257 
  • Poli Iași 1-0 - 261 
  • Dinamo 1-0 - 249 
  • Clinceni 0-1 - 232 
  • Hermannstadt 1-0 - 259 
  • Chindia 0-1 - 216

Cristiano Bergodi: „Îmi dau demisia 100% de la Universitatea“

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.