Cornel Dinu (72 de ani), emblema lui Dinamo, a criticat politica de transferuri a noii conduceri a clubului.
În ultima perioadă de mercato, la Dinamo au ajuns 14 jucători noi. Un număr prea mare, consideră Dinu, care spune că posturile nu au fost acoperite așa cum trebuie.
„În 2019, cei care conduceau Dinamo, nu mai vreau să dau nume că îmi fac rău, sunt şi ei acolo, au distrus Dinamo, au făcut nu mai puţin de 14 transferuri, începând cu Straton, «Raţă», «Nătăfleaţă». De data asta, după prima etapă, care e salvată de Gigi Mulţescu, apare această cominbaţie struţo-cămilă-româno-ardelenească, dacă se poate numi aşa cu spaniolii, și vin tot 14 jucători.
Ceea ce s-a petrecut la Dinamo este o operațiune total lipsită de logică. Apare un proprietar (n.red. - Pablo Cortacero), dar cel care îl aduce pe Contra şi pe aceşti jucători, cu excepţia lui Gol şi lui Nemec, este un fost contabil, director economic, la Getafe (n.red. - Juan Melero).
Cosmin Contra cred că nu reuşeşte să aşeze un bloc logic de dezvoltare a jocului, pe posesie, defensivă şi mai ales pe atac. Trebuie gândit felul în care au fost aduşi aceşti jucători. Sigur, dacă te uiţi pe CV-urile lor, aveau o carte de vizită. Dar unii dintre ei, cu mici excepţii, au o pauză de câteva luni de fotbal”, a spus Dinu la TV Telekom Sport.
Cornel Dinu: „Care e diferența între Popa și Nemec?”
„Procurorul” a subliniat ideea că fotbaliștii nu au fost aduși în funcție de necesitățile lui Dinamo și nu consideră că Adam Nemec, atacantul adus în această vară, ar fi peste Daniel Popa, împrumutat de „câini” la Chindia.
„Cert este că s-au adus nu numai foarte mulţi, dar nu s-a adus în funcţie de ceea ce ai nevoie. Păi care e diferenţa între Popa şi Nemec? Nişte gafe infernale pentru că logica continuităţii selecţiei nu există. Au apărut nişte jucători care se calcă pe bombeuri. Mi se pare foarte greu pentru Cosmin Contra să-i facă să joace rapid bine împreună.
Dinamo are 6-7 jucători centrali şi nu are jucători de bandă. Nemec ... păi nenorocirea este că nu s-a lucrat cu Popa și Neicuțescu. Uitaţi-vă la efortul făcut de Popa, aşa cum este el, cu o tehnică ceva mai rudimentară, dar ce efort a făcut în faza construcţiei incipiente a Universităţii Craiova (n.red. în Universitatea Craiova - Chindia 0-1)”, a declarat Dinu.
Jucătorii aduși de Dinamo
- V. Achim (Viitorul), Gol (Cracovia), Isma Lopez (Tenerife), A. Gonzalez (Mirandes), Nemec (Pafos), Borja Valle (Deportivo), J. Camara (Jagiellonia), Mejias Osorio (Middlesbrough), Rene Roman Hinojo (liber), Paul Anton (liber), Andrei Radu (CFR Cluj), Aleix Garcia (liber), Abdoulaye Ba (Rayo Vallecano), Magaye Gueye (liber)
{{text}}