Dominik Szoboszlai, marele talent maghiar, ar fi trebuit să rămână în carantină la Salzburg, după ce șase colegi au fost depistați cu coronavirus duminică seară. Luni, toți au fost pozitivi, dar Szoboszlai poate juca joi, 12 noiembrie, de la ora 21:45, finala barajului contra Islandei!
În timpul pandemiei, au apărut și asemenea situații. Incredibile. Peste noapte, pozitivul a devenit negativ. Nu într-un caz. În șase! Maghiarii au tremurat înaintea finalei barajului cu islandezii. Dominik Szoboszlai, 20 de ani, marele talent al Ungariei, putea rata acest meci decisiv.
De ce? Duminică seară, după meciul cu Rapid Viena, șase dintre cei opt jucători ai lui RB Salzburg care urmau să plece la echipele naționale au fost depistați cu COVID-19, potrivit Nemzeti Sport. Potrivit măsurilor de siguranță din Austria, întregul lot ar fi trebuit să intre în carantină. Szoboszlai ar fi fost blocat.
Clubul austriac a repetat însă controlul luni. Iar seara, când au venit rezultatele, surpriză! Toți cei care erau pozitivi duminică erau negativi! Și Salzburg le-a permis tuturor să se alăture selecționatelor pentru ultimul act al play-off-ului. "Vin!", a postat Szoboszlai pe InstaStory, confirmat și de federația budapestană. Dominik poate juca împotriva Islandei
Fără spectatori la Budapesta
Ungaria era una dintre țările care permitea prezența spectatorilor în tribune la meciurile de fotbal. Și în întrecerile interne, și în cupele europene, echipele maghiare au avut fanii alături. Până acum. Alarmat de creșterea numărului de cazuri de coronavirus, guvernul maghiar a decis să închidă porțile stadioanelor. Inclusiv joi, la finala barajului pentru Euro.
"Ar fi fost extraordinar să avem suporterii lângă noi, mai ales acum, la meciul anului, dar trebuie să înțelegem această hotărâre", a declarat Sándor Csányi, președintele federației de la Budapesta.
{{text}}