Nationala

ROMÂNIA U21. VIDEO Adrian Mutu îl antrenează în premieră pe Ianis Hagi: „Poate să-și dea un restart”

Adrian Mutu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 10 November 2020

România U21 e la o singură victorie de calificarea la turneul final de anul viitor, iar „tricolorii” mici s-au întărit serios pentru meciul cu Danemarca de marțea viitoare. Ianis Hagi a fost trimis de Rădoi să ajute selecționata lui Adi Mutu, iar fanii așteaptă o evoluție consistentă a mijlocașului de la Rangers. 

Într-un interviu acordat astăzi, Adrian Mutu a vorbit despre importanța prezenței lui Ianis Hagi printre „tricolorii” mici, „Briliantul” aducând aminte de meciurile bune făcute în trecut de Ianis pentru selecționata U21.

„Am calculat, sunt anumiţi jucători care ne lipsesc, toţi sunt importanţi. Dar în acelaşi timp, am chemat alţi jucători la fel de talentaţi şi sunt sigur că vor face faţă la acest joc. Evoluţiile lui Ianis Hagi la U21 au fost întotdeauna foarte bune, excepţionale în anumite meciuri, mai ales la EURO, ceea ce este un lucru îmbucurător pentru noi.

Sper să fie un ajutor pentru echipă, sunt sigur că va veni montat aşa cum trebuie. Îl ştiu şi este un profesionist desăvârşit. Pentru el este important acest meci pentru că poate să dea un restart la ceea ce înseamnă experienţa lui la echipa naţională, şi dacă va face o partidă bună va fi benefică pentru el, atât la echipa naţională mare, cât şi la Rangers”, a afirmat Mutu, într-un interviu acordat pentru frf.ro. 

Ianis Hagi merge la România U21

România U21 este la un singur meci de calificarea la al doilea campionatul european consecutiv. „Tricolorii mici” depind doar de ei. O victorie cu Danemarca U21, pe 17 noiembrie, pe arena „Ilie Oană” ar îndeplini obiectivul selecționerului Adrian Mutu. 

Pentru a crește șansele, Adrian Mutu și Mirel Rădoi au ajuns la un acord ca Ianis Hagi, o prezență constantă la prima reprezentativă în ultima perioadă, să facă parte din lotul reprezentativei de „tineret”.

Cei 23 de jucători din lotul României U21 pentru meciul cu Danemarca

  • Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), George Micle (FC Argeș);
  • Fundași: Denis Haruț (FC Botoșani), Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Alexandru Pașcanu (SD Ponferradina / Spania), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruț (Hermannstadt), Ricardo Grigore (Dinamo);
  • Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa / Italia), Gabriel Simion (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj),  Darius Olaru (FCSB), Ianis Hagi (Rangers/Scoția), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Olimpiu Moruțan (FCSB), Carlo Casap (Viitorul)
  • Atacanți: Nicolae Carnat (CFR Cluj), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Valentin Costache (CFR Cluj)

VIDEO Adrian Mutu vorbește despre Ianis Hagi și meciul cu Danemara U21

Citește și alte știri despre naționala U21:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.