Eric de Oliveira (34 de ani) nu a avut o viață ușoară. Brazilianul a dezvăluit momente emoționante într-un dialog cu Ovidiu Ioanițoaia, în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 21:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de Youtube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Eric, bine ai venit!
- E o plăcere enormă să fiu alături de dumneavoastră.
- Cum de vorbești așa bine românește?
- Sunt căsătorit de 13 ani în România, după câteva luni de la venirea aici. Eram prieten foarte bun cu fratele soției mele, care din păcate a murit, Dumnezeu să-l ierte! El mi-a făcut cunoștință cu ea și am rămas împreună.
- Ești fericit aici!
- Sunt fericit și am fost mereu. Profesional, nu cred că am căutat să ajung în top, dar nici să stau jos. Am fost la mijloc, probabil mi-a lipsit mai mult partea profesionistă. Dar nu mă plâng. Dacă eram atât de profesionist astăzi nu mai eram aici și nu mai puteam să stăm de vorbă.
- Ai venit în România plecând dintr-o familie săracă.
- Am avut mereu ce se mâncăm, dar n-am avut condițiile pe care mi le doream. Familia mea nu avea bani să-mi cumpere ghete să joc fotbal. Jucam desculț sau împrumutam de la prieteni. Am început fotbalul la 17 ani la juniorii lui Flamengo și erau zile când nu aveam bani de transport. Nu aveam condiții, iar beneficii aveau cei care nu erau din Rio. Eu fiind de-acolo, nu puteam să primesc.
- Nici în Rio nu sunt condiții bune?
- Nu. Eu plecam de acasă la 3 jumătate-patru dimineața ca să am antrenament la 10. După primul antrenament eu nu aveam ce să mănânc și stăteam singur, prin tribune. După al doilea antrenament plecam și ajungeam acasă pe la opt seara. Abia apoi mă duceam la școală, unde stăteam până la zece seara. A doua zi o luam iar de la patru dimineața. Am făcut doar 8 clase. Pe vremea mea trebuia să alegi: fotbal ori școală. Acum s-a mai schimbat un pic situația.
Brazilianul Eric are mai mult de 20 de de frați
- Am citit că tu ai fost părăsit de tată, în Brazilia.
- La 8 luni. Am aflat după un timp unde era și l-am căutat. Voiam să știu de ce sunt exclus, dar am aflat că situația asta nu era doar cu mine. Am mai mulți frați din partea tatălui meu. El s-a recăsătorit de mai multe ori. Făcea copii, pleca, iar făcea, iar pleca. Eu îmi cunosc personal în jur de 20 de frați! Mai am, dar nu-i știu pe restul.
- Cum 20?! Dar cu ce se ocupa de a făcut atâția copii?
- Era gigolo! Ha, ha, ha! El se ocupa cu mai multe chestii în construcții și nu știam niciodată prea multe despre el. Nu stătea niciodată într-un loc, pleca mereu.
- Zi-mi, te rog...
- Nea Ovidiu, în 2014, când am fost în Arabia Saudită, m-am decis să-i arăt tatălui meu familia pe care a pierdut-o. Deric avea 3 ani și întreba cine e bunicul lui. Am vrut să-l pun în legătură să-l vadă. Cred că mi-am făcut un rău pentru că abia atunci tatăl meu a început să se apropie de mine, pentru că eram fotbalist și aveam bani. Eram cu inima deschisă și speram să-l aud vreodată că-mi spune că mă iubește. N-am apucat... Când am început să ne înțelegem mai bine, a murit.
- Dar când îl sunai ce-ți zicea?
- L-am sunat din Arabia. A răspuns un copil la telefon și m-a întrebat cu cine vreau să vorbesc. I-am zis numele tatălui meu și când l-am întrebat "Tu cine ești?", mi-a răspuns "Eu sunt Eric!". L-a chemat pe tatăl meu. "Cine e la telefon?". "Eric!". "Care Eric?". "Ai uitat că ai un copil pe care-l cheamă Eric?". "Păi, mai am un Eric". Soția lui a zis că nu contează că mai are un copil pe care-l cheamă Eric.
- Din partea mamei mai ai frați?
- Mai am doar o soră, care a venit aici, în România,și lucrează la mine în restaurant, la Mediaș. Sora mea și mama iubesc foarte mult România și-și doresc să stea aici. Mama a fost în țară înainte de pandemie, a plecat în iunie în Brazilia. Acum plânge că e singură, săraca!, și-și dorea să fie aici, cu noi. I-am spus să nu plece.
- Te mai vezi locuind în Brazilia?
- Nu, nu. Am decis din 2012 că voi rămâne în România. E momentul în care am cerut și cetățenia.
{{text}}