International   •   Campionate   •   ANGLIA

Rasism: „Jucători colorați”! Președintele federației engleze și-a dat demisia

Articol de Theodor Jumătate   —  marți, 10 noiembrie 2020

Greg Clarke (63 de ani), din septembrie 2016 preşedintele federaţiei engleze de fotbal, a folosit o expresie rasistă la o audiere în Parlamentul britanic. Și-a cerut scuze, apoi a renunțat la funcție.

În timp ce era audiat ieri de o comisie parlamentară asupra crizei financiare care a lovit fotbalul, Greg Clarke, președintele federației engleze (FA), a folosit expresia "fotbaliști colorați" pentru a descrie jucătorii de culoare.

Încercând să-i explice deputatului laburist Alex Davies-Jones de ce nu există fotbaliști gay cunoscuți, Clarke a declarat: „Dacă vedeți ce li se întâmplă jucătoarelor de prim-plan sau jucătorilor colorați de prim-plan, toate insultele pe care le primesc în social media... Insulte absolut înfiorătoare. De ce te-ai expune la asemenea insulte?”. Acuzat de rasism de parlamentari chiar în acea ședință, liderul FA și-a cerut scuze. Apoi, criticat dur în presă și pe rețelele de socializare, Clarke și-a dat demisia!

Constantin Schumacher a vorbit despre dubla manșă dintre Rapid și Liverpool: „Eram fericiți că am făcut 0 - 0 pe Anfield”


Citește mai multe știri din fotbalul internațional:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.