Cosmin Olăroiu a reușit. Este campion al Superligii chineze cu Jiangsu Suning, în premieră în istoria clubului din Nanjing! Antrenorul român a detronat-o pe Guangzhou Evergrande, de opt ori câștigătoare a titlului în ultimele nouă sezoane, după ce a învins azi în retur cu 2-1 (0-0 în tur).
La fel ca-n prima manșă de-acum cinci zile, finala de la Suzhou n-a abundat în ocazii. S-a jucat cu încrâncenare, tribunele populate cu 5.000 de fani sporind tensiunea. Miza era imensă, orice detaliu conta. Pe margine, Olăroiu și Fabio Cannavaro, aflați în aceeași echipă în 2013-2014 la Al-Ahli Dubai, arau terenul pe margine, se agitau și trăiau intens.
Doar două șuturi cadrate în prima jumătate de oră. Două „galbene", cu faze în care Talisca a fost în ambele roluri, victimă și agresor. Și accidentarea lui Yang Boyu, după un duel la cap cu Elkeson, brazilianul devenit Al Kesen. Cel mai aproape de gol e Eder Martins, șut din întoarcere pe centru prins de portar.
Eliminare și gol din lovitură liberă deviată
Prima repriză, echilibrată, curgea spre un rezultat alb. Până la cornerul avut de Guanzghou, spre final. Alex Teixiera, unul dintre cei trei brazilieni ai lui Oli, a interceptat mingea pornind din propria jumătate, l-a pierdut pe drum pe Jiang Guangtai, iar cursa spre gol n-a putut fi stopată decât prin ținere de He Chao. În afara careului ori pe linie?
Arbitrul a avut nevoie de a revedea faza cu VAR și a luat decizia corectă: fără penalty, dar eliminare. "Directa" de la limita careului a adus a doua lovitură teribilă pentru campioană. Eder a trimis balonul în zid și, din Paulinho, a deviat în plasă. 1-0 pentru Jiangsu. Cu om în plus încă o repriză, titlul se îndrepta spre Olăroiu!
Teixeira a dat sentința
Trupa lui Cannavaro nu și-a revenit, iar imediat după reluare, scenariul s-a repetat. Din nou cu o minge pierdută (Talisca) în terenul advers, contraatac cu pasă la Teixeira și gafă Jiang Guangtai, care i-a așezat mai bine mingea brazilianului. A urmat o execuție de clasă la colț din afara lui 16 metri și 2-0. Wakaso s-a aruncat în spatele lui Olăroiu, iar fanii "albaștrilor" deja sărbătoreau un triumf istoric (48). Ce mai putea face Evergrande? Nu s-a predat și a mai sperat.
Gol doar de consolare
După un sfert de ceas, Wei Shihao, intrat după "roșul" încasat de He Chao, a apărut perfect cu capul în careul mic și a strâns scorul. Dintr-odată s-a schimbat meciul, s-a trecut la replici pe contre, ritmul a crescut, la fel suspansul. Teixeira a continuat să semene panică în apărarea campioanei.
Iar Eder n-a reușit să înscrie și de la 19 metri, șutând "peste" din lovitură liberă. Și nici n-a avut luciditatea de a profita de assistul de 3-1 al lui Teixeira. Ce a căutat să scoată apoi un penalty, într-o altă fază în care Jiangsu putea închide jocul. A rămas 2-1. Oli e campionul.
Vezi aici festivitatea de premiere:
Guangzhou Evergrande - Jiangsu Suning 1-2
- Au marcat: Shihao Wei 61 / Eder 45+3, Teixeira 47
- Click AICI pentru live și statistici
Guangzhou Evergrande - Jiangsu Suning, echipe de start:
Guangzhou Evergrande: Liu Dianzuo - Zhang Linpeng, Tyias Browning, Ji-Soo Park, Wu Shaocong - Xin Xu - Fernandinho, Chao He, Paulinho, Elkeson - Talisca
Antrenor: Fabio Cannavaro
Jiangsu Suning: Gu Chao - Abduhamit Abdugheni, Yang Boyu, Miranda, Yun Zhou - Pengfei Xie, Wu Xi, Mubarak Wakaso, Xiang Ji - Eder, Alex Teixeira
Antrenor: Cosmin Olăroiu
{{text}}