În momentul de față, Toni Petrea (45 de ani) poate alcătui la FCSB o echipă exclusiv din jucători sub 25 de ani, dar și una peste această limită de vârstă, ambele conținând nume extrem de ofertante.
În actualul sezon de Liga 1, FCSB e echipa care propune cea mai mare provocare: un lot cu o medie foarte mică de vârstă cu care încearcă să câștige campionatul. Roș-albaștrii au folosit deja cel mai mare număr de jucători eligibili pentru regula U21, însă ce ar însemna actuala echipă fără implanturile din jucătorii ce au trecut de bariera de 25 de ani, la care se spune despre un jucător că este maturizat?
FCSB tânăr sau „bătrân”?
GSP propune un exercițiu virtual, între cum ar arăta creionate două distribuții de start, complet diferite, realizate ținând cont de criteriul vârstei. Pe de o parte, cei tineri, de sub 24-25 de ani, și, în partea cealaltă, cei care au trecut deja de acest prag. Și sunt câteva concluzii interesante.
În primul rând, linia ofensivă a tinerilor, măcar cei 3 din atac, adică Moruțan - Man - Coman, este mult peste ce propun „bătrânii”, cu Buziuc, Buș și Tănase, ultimul urmând să împlinească 26 de ani luna viitoare.
În schimb, în plan defensiv, tinerii arată destul de rău, cu o linie formată din Pantea, Cană, Nedelcu și Panțâru. În partea cealaltă e o formulă pe care și-ar dori-o orice echipă care are ca obiectiv prezența în cupele europene: Crețu, Miron, Cristea, Soiledis. În cazul portarului, dar și al liniei de 3 de la mijloc, există un echilibru mare.
Vlad versus Straton, despărțiți de 10 ani, e chiar un duel indecis, în vreme ce trioul Vână - Filip - Ovidiu Popescu, cu medie de vârstă de peste 27 de ani, nu poate fi cu nimic mai prejos decât Oaidă - Șut (Perianu) - Olaru, care sunt cu vreo 5-6 ani mai mici!
Echipa puștilor: Vlad (21 ani) - Pantea (17), Cană (20), Nedelcu (23), Panțâru (24) - Oaidă (22), Șut (21), Olaru (22) - Moruțan (21), Man (22), Coman (22)
Antrenor: Mihai Pintilii, 36 de ani
9 milioane de euroau costat jucătorii care alcătuiesc primul „11” din echipa puștilor
Echipa veteranilor: Straton (31) - Crețu (31), Miron (26), Cristea (26), Soiledis (29) - Vână (25), L. Filip (30), Ov. Popescu (26) - G. Enache (30), Buș (28), Fl. Tănase (25)
Antrenor: Toni Petrea, 45 de ani
3 milioane de euroau costat jucătorii care alcătuiesc primul „11” din echipa veteranilor
Note GSP: cei mai buni au fost tinerii
Pe parcursul acestui sezon de Liga 1, fotbaliștii care s-au remarcat cel mai mult și care conduc ierarhia calificativelor pe care Gazeta Sporturilor le oferă la fiecare meci sunt cei tineri. Man, practic, nu are rival și e singurul care se apropie, ca medie, de 7,50, ceea ce înseamnă un nivel fantastic. E urmat de Tănase (6,68) și de Moruțan (6,18). Între ei se intercalează Straton (6,50), însă portarul adus recent de la Dinamo a bifat doar două meciuri în campionat!
{{text}}