Florin Prunea (52 de ani), fostul președinte al lui Dinamo, a analizat situația la nivel administrativ a clubului.
Prunea mărturisește că la început a avut încredere în proiectul spaniol ce se desfășoară în prezent la Dinamo, însă pe parcurs și-a schimbat opinia. Fostul portar nici nu este sigur că spaniolii sunt cu adevărat acționari și bănuiește că Ionuț Negoiță - fostul acționar majoritar - încă deține clubul.
Florin Prunea: „Pe Contra îl vedeam ca pe un garant”
„Eu am avut încredere în spanioli, trebuie să recunosc asta. În primul rând pentru că a venit Cosmin Contra, îl vedeam ca pe un garant. Mă gândeam că a luat niște marje de siguranță în momentul în care a acceptat oferta.
Multă lume își pune întrebarea dacă Dinamo a plecat vreodată de la Negoiță. Eu cred că nu. Nu am văzut niciun document în acest sens. Există aceeași persoană care are drept de semnătură (Bălănescu), deci e clar că nimic nu s-a schimbat acolo. Dacă iei un club și ești acționar, bănuiesc că dai dreptul la semnătură unui om de încredere.
În acești ani, pixul a stat în mâna lui Bălănescu, care știa de datoriile care tot apar acum. Dar uite că nu le-a spus noilor «acționari», care nici nu cred că sunt acționari”, a declarat Prunea la GSP Live.
Fostul mare portar este lipsit de speranță în prezent. Întrebat dacă spaniolii vor aduce până la urmă bani în club, Prunea a răspuns scurt: „Eu cred că nu”. Și a continuat: „Dacă va prelua cineva clubul, ceea ce va fi dificil, va necesita un buget de minimum 8 milioane de euro, ceea ce pentru competiția noastră este buget de titlu, nu de playoff. Iar în momentul de față, la ce vremuri trăim, este imposibil ca cineva să vină, să aducă acești bani, apoi să plătească cheltuielile de zi cu zi”.
Florin Prunea: „Am în jur de 30-40.000 de euro de primit de la Dinamo”
Prunea este una dintre persoanele către care clubul Dinamo este dator. Alb-roșiii trebuie să îi achite acestuia o sumă importantă:
„Avocații se ocupă, la mine e altă situație, suntem în instanța civilă. Am în jur de 30-40.000 de euro de primit. Salariile pe lunile în care am lucrat și nu am fost plătit”, a dezvăluit Prunea pentru GSP.
E o atmosferă încinsă la Dinamo, nu știe nimeni ce se întâmplă. Totul este în ceață, ca anul trecut, iar acest lucru macină. Când apare neîncrederea la antrenor și jucători, este cea mai mare problemă. Dinamo are jucători de o anumită valoare, iar dacă se va rezolva problema financiară, eu cred că vor termina sus în acest an. Dar uite că influențează problemele financiare. Restanțe de 2-3 luni, destul de mult.
- Florin Prunea, fost președinte Dinamo
{{text}}