Șefii managementului spaniol de la Dinamo s-au întrecut în a oferi episoade jenante de când au preluat controlul la club. Un om de afaceri din zona Transilvaniei ar fi dispus să contribuie cu două milioane de euro, pentru a mai liniști situația.
Realitatea este crudă și penibilă în ceea ce îi privește pe șefii managementului iberic. Oficialii au fost în centrul unor episoade jenante. Reprezentanții clubului s-au trezit cu bagajele la ușă după ce au stat două luni, masă și casă, la un hotel din nordul Capitalei, pentru că au adunat o datorie de aproape 20.000 de euro.
Inițial, ibericii au lăsat neplătită nota, apoi au pus facturile pe club! Conform DigiSport, detaliu confirmat de apropiații grupării și pentru Gazetă, facturile de 20.000 de euro au fost băgate de spanioli în contabilitatea clubului, chiar dacă o bună parte din cazarea și mesele la hotel au fost în perioada când ibericii negociau preluarea lui Dinamo.
Ca să mai tergiverseze plata restanțelor, echipa roș-albă a fost cazată și la Brașov, și la Constanța la același proprietar al lanțului hotelier, iar facturile au fost achitate. Dar nu de Dinamo direct, ci de unul dintre sponsorii clubului! Tot pe sponsorizare s-au mutat șefii clubului într-un hotel de lângă aeroportul Băneasa, acolo unde au cazare și mic dejun, pe baza unui contract barter cu noul sponsor al "câinilor", Mohammad Murad, proprietarul "Phoenicia Hotels".
Bani din Transilvania?
Președintele executiv Dorin Șerdean a achitat și el din propriul buzunar notele de plată de la restaurante în momentul discuțiilor cu spaniolii când se elabora strategia pentru "Nuevo Dinamo", în preajma preluării clubului.
Gazeta Sporturilor a scris ieri că Don Pablo și asociații caută să cedeze clubul, incapabili să-l susțină financiar. De mai multă vreme, oficialii clubului și cei apropiați lor au intrat în febra sondării pieței pentru a găsi surse de finanțare.
Până în acest moment, s-ar fi arătat cineva interesat să aloce, spun ei, suma de 2 milioane de euro pentru Dinamo, dar a rămas să studieze posibilitatea de finanțare și cum se poate implica la gruparea din Ștefan cel Mare, au transmis sursele GSP. Este vorba de un om de afaceri din zona Transilvaniei, care are afaceri în industria alimentară. În următoarele zile urmează să dea un răspuns.
400 de mii de euroa promis Cortacero că trimite pentru plata unor restanțe ale echipei, de două săptămâni
10 milioane de euroa promis Cortacero că va investi în cel mai scurt timp la Dinamo, într-o intervenție publică în urmă cu două săptămâni
5 mii de eurosalariu lunar au Șerdean și Țălnar, oamenii care i-au adus pe spanioli la Dinamo
{{text}}