Campionate

Georgia - Macedonia de Nord 0-1. Prim-ministrul macedonean, premiere inedită după o calificare istorică. Pe Facebook!

Georgia - Macedonia de Nord 0-1

Articol de Theodor Jumătate  —  vineri, 13 noiembrie 2020

Pandev și coechipierii lui vor veni la București pentru primul turneu final al Macedoniei de Nord. Fiecare jucător va primi 10.000 de euro

Fără Liga Națiunilor, Macedonia de Nord nu ar fi jucat probabil niciodată la Euro. A reușit acum, în premieră. Naționala aflată pe locul 65 în clasamentul FIFA-Coca Cola va veni în vară la București, având două meciuri pe Arena Națională: cu Austria (13 iunie) și Ucraina (17 iunie). Al treilea, contra Olandei, va fi la Amsterdam (21 iunie).

Veteranul Goran Pandev, 37 de ani, cel care câștiga Champions League alături de Cristi Chivu și Inter în 2010, se poate retrage în glorie, după golul calificării la turneul final. "Am disputat atâtea meciuri ca acesta de-a lungul carierei. Experiența mea ne-a ajutat. Sunt incredibil de fericit".

O calificare premiată de guvernul macedonean. Prim-ministrul Zoran Zaev a găsit o cale inedită de a anunța recompensa internaționalilor. Pe Facebook. "În această seară, în timpul ședinței de guvern, am decis să răsplătim membrii naționalei noastre de fotbal. Fiecare va primi 10.000 de euro din bugetul de rezervă pentru acest succes istoric" a fost mesajul lui Zaev.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.