Media

Săptămâna în care Gazeta Sporturilor a fost în atenția a trei prestigioase ziare ale lumii: The Guardian, The Times și Boston Globe

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Filmul Colectiv, propunerea României la Oscar pentru film internațional și, totodată, propunerea distribuitorului american Magnolia la Oscar pentru film documentar, urmărește investigațiile jurnalistice ale Gazetei și renașterea atitudinii civice din societatea românească

Documentarul românesc Colectiv, regizat de Alexander Nanau, va fi lansat pe 20 noiembrie în Marea Britanie și Statele Unite. Pe măsură ce relatează despre film, media din toată lumea remarcă apreciativ calitatea jurnalismului din Gazeta Sporturilor.

Într-o singură săptămână, trei dintre cele mai importante publicații globale au elogiat filmul, reușita regizorului și munca ziariștilor de investigație de la GSP și curajul surselor care au încredere să discute cu presa.

The Guardian (UK), 13 noiembrie:
“Colectiv, cel mai surprinzător film de jurnalism din lume” - ”The world’s most jaw-dropping journalism movie”.

"O echipă tenace de jurnaliști sportivi și whistlebloweri consecvenți transformă acest documentar într-o dramă de redacție la fel de palpitantă ca All the President’s Men"
The Guardian

"Există ceva palpitant în a privi realitatea lipsită de farmec a reporterilor de știri din redacția Gazetei Sporturilor, care se scotocesc după pixuri și blocnotesuri, strângând din dinți și ascultând politicienii mincinoși care trăncănesc la conferințe de presă, iar în cele din urmă fac ravagii pur și simplu punând întrebări. Miniștrii demisionează, managerii spitalelor sunt luați cu cătușe, dar nu există triumfalism în redacție; jurnaliștii se plâng de dureri de cap și stau pe podea, îngroziți de evenimentele care se desfășoară", scrie jurnalista Amelia Gentleman pentru The Guardian.



The Times (UK), 11 noiembrie:
 ”Colectiv, cel mai bun film de jurnalism de la «Toți oamenii președintelui»” -  ”Collective: The best film about journalism since All The President’s Men”. 

"Nu e o hiperbolă să îi așezi pe Nanau și pe Cătălin Tolontan, de la Gazeta Sporturilor, care conduce investigațiile, în aceeași linie cu Bob Woodward și Carl Bernstein", susține Ed Potton în The Times, ziar fondat acum mai bine de 200 de ani și primul dintre marile titluri ale lumii botezate cu substantivul "Time".

The Times îi portretizează, cu deferență, pe jurnaliștii Gazetei drept "niște oameni subevaluați, fără niciun indiciu de autoadmirație".



The Boston Globe (USA), 11 noiembrie:
”Tolontan și colegii săi dezvăluie o rețea de lăcomie cinică și abuzuri ale autorităților, care implică mafia" 

"Echipa Gazetei Sporturilor este precum cea din redacția Boston Globe în Spotlight (2015) sau Woodward și Bernstein în «Toți oamenii președintelui»", notează Peter Keough în articolul din Boston Globe, chiar ziarul care a realizat impresionanta investigație a echipei Spotlight, legată de abuzurile sexuale ale prelaților catolici în Boston.

Gazeta Sporturilor a construit un site special cu peste 200 de articole care au stat la baza acestor dezvăluiri. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.