Scene incredibile la Dinamo. Câțiva cetățeni au apărut într-una dintre zilele trecute la hotelul lui Negoiță. Îl căutau pe Dorin Șerdean, președintele clubului, și cereau să le fie returnați banii pe care ei i-ar fi împrumutat fostului viceprimar din Alba Iulia și asociaților lui spanioli
Pablo Cortacero a susținut că el ar fi fost reprezentantul unui fond de investiții secret și foarte bogat, dar el și prietenii cu care a venit laDinamoar fi împrumutat de la câțiva cetățeni banii cu care au creditat clubul în ultimele trei luni. Suma: 600.000 de euro. Respectivii au apărut într-una dintre zilele trecute în hotelul lui Ionuț Negoiță. Veniseră să ceară banii înapoi. Surse care au asistat la scenă povestesc că oaspeții neinvitați nu l-au găsit pe Dorin Șerdean, pe care-l căutau.
I-a întâmpinat numai Marius Iorga, șeful departamentului de scouting. De ce îl căutau pe Șerdean?
„Haideți să căutăm un cumpărător!"
Fiindcă el ar fi funcționat ca omul de legătură atunci când ei au oferit sumele cu care Cortacero a creditat clubul Dinamo. Șerdean, fost viceprimar în Alba Iulia și jucător de șah, a fost prezentat drept președinte executiv după ce ibericii au preluat conducerea echipei.
El a susținut în octombrie că noul management achitase datorii vechi și că astfel evitase depunctarea: „Am închis cazurile Nistor, Mihalcea, Uhrin. Stăm bine financiar, chiar foarte bine".
În realitate, Dinamo doar redirecționase către unii dintre creditori banii pe care îi primise din drepturile TV, 230.000 de euro. Cortacero, Șerdean și ceilalți nu aduseseră atunci niciun leu în plus față de cei 600.000 de euro pe care creditorii pretind să îi primească înapoi.
Cortacero cunoștea proveniența acelei sume și știe că le este dator ardelenilor care ar avea și ei unele legături în Spania. Soluția pe care a găsit-o Pablo, deocamdată? I-a mandatat și pe ei să caute un cumpărător pentru clubul Dinamo. Între timp, caută și el să îi predea clubul cuiva.
Misiunea arată ca una imposibilă, din cauza datoriilor imense pe care le-au acumulat Negoiță și spaniolii. Ar fi de plătit până în vara anului viitor 5 milioane de euro din urmă și 7 milioane de euro pentru susținerea bugetului din campionatul acesta.
„Chiar exista un fond, dar m-a păcălit"
În conferința de presă în care a expus planurile sale extravagante cu clubul Dinamo, Cortacero anunța că în spatele lui se află un fond de investiții dispus să injecteze sume impresionante, care ar fi transformat echipa și întreaga societate. Înainte să dispară și de pe Facebook joi seară, ca să scape de întrebările suporterilor, ulterior reapărând, Pablo le-a spus apropiaților din club că fondul de investiții care urma să finanțeze clubul s-ar fi răzgândit între timp, de aceea el și amicii săi au rămas fără bani. Nu doar de suporteri se ferește Cortacero, el nici cu Contra nu a mai discutat recent, antrenorul nu pricepe cu mult mai mult decât pricep oamenii din afara clubului.
„Nu cred că Negoiță a vândut clubul"
Mircea Rednic continuă să susțină că el a încercat să preia clubul de la Negoiță înainte să fie demis în cel de-al patrulea mandat al său la Dinamo: „Eu și câțiva sponsori am fi pus în primul sezon un milion de euro în primul an, sumă care se adăuga peste drepturile TV și peste alte surse. Oricum, Negoiță nu dădea niciun ban de la el, doar lua câte 500.000 de euro din club an de an. Nu cred că el a vândut echipa, doar le-a dat-o spre administrare acestor spanioli, a căror administrare se vede că e una foarte proastă!"
{{text}}