International   •   Campionate   •   ANGLIA

„Great Kane Robbery” » Hoții i-au făcut căpitanului Angliei o pagubă de 100.000 de lire

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Nici căpitanul naționalei Angliei nu este scutit de atacul hoților. Lui Harry Kane i s-a furat mașina de lux chiar în plină zi!

Tabloidul The Sun dezvăluie „Great Kane Robbery", o bandă de infractori specializați deposedându-l pe un Range Rover de 100.000 de lire sterline. Neplăcutul incindent s-a petrecut la Chingford, în estul Londrei.  Atacantul lui Tottenham e al treilea fotbalist al lui Spurs prădat în acest fel în ultimele șase luni, după Dele Alli și Jan Vertonghen, amenințați și cu arma.

„Șanse minime s-o recupereze"

„Harry s-a simțit vânat de ceva vreme de o bandă specializată în a ataca fotbaliști. Modul în care au acționat nu pare să fie o coincidență", spune o sursă apropiată starului ce câștigă 200.000 de lire pe săptămână la Spurs. Jaful a avut loc la finele lui octombrie și, din fericire, numai paguba auto i-a rămas. 


„Nu avea în mașină și obiecte personale sau alte lucruri după care să regrete. Poliția l-a anunțat că există șanse mici să i-o mai recupereze, din cauza modului în care acționează hoții. Harry e fericit că nimeni n-a fost rănit și că nu i-a dispărut ceva de neînlocuit pentru familia lui".

VIDEO Harry Kane, 200 de goluri pentru Tottenham

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.