Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) a povestit un episod neplăcut din cariera ei, petrecut în 2011, când Federația Română de Tenis nu a lăsat-o să vină la Centrul Național de Tenis, după ce nu a venit la un meci de Fed Cup.
Despre Federatie...Am avut și momente mai puțin bune. Menționez pentru prima dată în viața mea. În 2011, când am jucat în turul III pentru prima dată la un Grand Slam, la Australian Open, trebuia să vin în februarie acasă și să joc la Fed Cup. Și am făcut ruptură la abdomen.
Am anunțat înainte că nu voi putea participa pentru că am o ruptură. Am zis că voi trage tare și o să joc cât pot la Australian Open și după aceea voi lua o pauză. Și mi s-a comunicat că nu mai am voie să mă antrenez la Centrul Național de Tenis.
Au fost momente foarte grele pe care eu le-am ținut în mine. Nu am vorbit despre asta, dar a venit momentul să o spun. Acum zâmbesc, nu mă mai afectează. Dar m-a afectat când s-a întâmplat. Eu de la Federație nu am cerut niciodată nimic și nu am așteptat!”, a spus Simona Halep într-un dialog cu Andi Moisescu.
{{text}}