Lance Stroll (22 de ani), de la Racing Point, a produs surpriza și va porni mâine primul pe circuitul de la Istanbul, după o sesiune haotică de calificări la Marele Premiu al Turciei. Canadianul se află la primul pole-position din carieră.
Stroll a fost cu 0.29 secunde mai rapid decât Max Verstappen, de la Red Bull, în timp ce Lewis Hamilton, care este foarte aproape de a obține al 7-lea titlu mondial din carieră, s-a clasat doar pe locul 6. Podiumul a fost completat de colegul lui Stroll de la Racing Point, Sergio Perez.
„Nu pot să mă exprim în cuvinte chiar acum, sunt șocat! Este unul dintre cele mai importante evenimente din cariera mea. Am crescut cu acest vis și este un moment special pentru mine”, a declarat Lance Stroll după încheierea calificărilor.
Formula 1 revine în Turcia
Din cauza imposibilității desfășurării curselor în afara Europei, au fost adăugate noi etape în calendarul din 2020, precum cele din Toscana, Eifel, Portugalia, Emilia-Romagna sau Turcia. Formula 1 revine la Istanbul, care nu a mai găzduit o cursă de la Marele Premiu din 2011. Circuitul este unul dificil, iar specificația pneurilor folosită pe mașina lui Stroll a fost eficientă pe un traseu alunecos, unde pilotul a profitat și s-a clasat pe primul loc.
Lewis Hamilton poate egala recordul lui Michael Schumacher
Britanicul poate să devină campion mondial pentru a 7-a oară în carieră și să îl egaleze pe Michael Schumacher la numărul de titluri, dacă Valtteri Bottas nu îl depășește cu mai mult de șapte puncte în cursa de mâine.
{{text}}