Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Simona Halep, uluită de fosta adversară din finală: „Am rămas superșocată! Eu aș fi reacționat cu totul altfel, e vorba de educație”

Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) a povestit cât de mult a surprins-o lejeritatea cu care Madison Keys (25 de ani, 16 WTA) a trecut peste un eșec suferit într-o finală de turneu WTA.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 15 noiembrie 2020

Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) a povestit cât de mult a surprins-o lejeritatea cu care Madison Keys (25 de ani, 16 WTA) a trecut peste un eșec suferit într-o finală de turneu WTA. 

Meciul la care face referire Halep s-a jucat în ultimul act al Rogers Cup 2016, pe hard-ul de la Montreal. Sportiva din România s-a impus 7-6, 6-3. Simona remarcă prin acest exemplu diferența de mentalitate. Recunoaște că ea ar fi reacționat total diferit. 

Simona Halep, uimită de Madison Keys

„Am fost superșocată când am jucat o finală cu Madison Keys și am câștigat cu 6-4, 7-6 sau ceva de genul, foarte strâns. Ea a ieșit de pe teren și râdea, se distra, glumea. Am rămas șocată! Eu, dacă pierdeam acel meci la acel scor, trei zile eram în depresie, plângeam, mi se pare că totul se sfârșește. E vorba de educație, de gândire", a povestit Halep într-un interviu acordat lui Andi Moiescu, la Pro TV.


VIDEO. Rezumatul finalei Rogers Cup 2016, dintre Simona Halep și Madison Keys

Trăiri intense pentru Simona Halep

Cel mai greu meci a fost finala de la Roland Garros din 2017. Pentru mine, și nu sunt arogantă, era foarte clar că pot câștiga. Am avut set și 3-0 și minge de 4-0... Era greu să pierd de acolo, în momentul în care mă aflam. 

După meciul acela am plâns foarte mult! Au fost zile în care mă trezeam noaptea și plângeam pentru că îmi aduceam aminte de meci! Dar nu am renunțat la antrenament. Am fost dezamăgită și am fost într-o stare foarte, foarte grea, dar mă duceam la antrenament. Nu am cedat niciun moment!

- Simona Halep

Citește și alte știri despre Simona Halep: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.