Returul Gloria Buzău - Nantes se joacă pe 22 noiembrie, dar șansele de a accede în grupele celei de-a doua competiții europene sunt minime, după eșecul clar, 16-23.
Gloria Buzău a pierdut duminică seara cu 16-23 primul său joc în cupele europene din istoria clubului. În turul 3 preliminar din EHF European League, Gloria a jucat în deplasare cu francezii de la Nantes Atalntique, locul 4 în prima ligă din Hexagon.
Echipa lui Ovidiu Mihăilă s-a apărat excelent în prima repriză, a jucat de la egal la egal în primele 20 de minute cu adversara, dar problemele au venit în faza de atac. Multe greșeli tehnice făcute de jucătoarele Gloriei, ratări din situații clare, iar Nantes a intrat la pauză cu două goluri avantaj: 11-9, deși nici gazdele nu au etalat deloc în handbal demn de a doua cupă europeană.
Șanse mici de calificare
În partea a doua, echipa pregătită de Guillaume Saurina, fostul jucător al CSM București, și-a ridicat nivelul jocului, iar Gloria s-a lovit ca de un zid de defensiva nanteză. Niciuna dintre jucătoarele de la 9 metri nu și-au asumat rolul de marcatoare, jocul Buzăului fiind unul lent, previzibil și fără soluții. Nantes s-a desprins la 7 goluri diferență și a ținut această marjă liniștitoare până la final; 23-16. Șanse minime de calificare pentru Gloria, care va juca pe teren propriu partida retur, pe 22 noiembrie.
Nantes Atlantique-Gloria Buzău 23-16
Nantes: Kpodar 5, Maubon 4, Hagman 3, Dancette 3, Ahanda 3, Grigel 2, De Paula 1, Sylla 1, Gassama 1. Antrenor: Guillaume Saurina
Gloria Buzău: Shteriova 5, Janjusevici 3, Iuganu 2, Petrovici 2, Rotaru 2, Subțirică 1, A. Moldovan 1. Antrenor: Ovidiu Mihăilă
{{text}}