Încă trei ucraineni, Makarenko, Sobol și Riznik, primii doi folosiți în Germania la partida condusă de arbitrul român, au ieșit pozitiv la Covid-19. Meciul de mâine riscă să se anuleze.
- Elveția - Ucraina, meci din Liga A, Grupa 4 a Ligii Națiunilor, e programat astăzi, de la 21:45.
Al doilea val de infectări lovește grav naționala Ucrainei. Astfel că meciul de mâine seară contra Elveției, din Liga A a Ligii Națiunilor, programat la Lucerna, s-ar putea anula, cum s-a întâmplat și cu România - Norvegia. Asta după ce încă trei jucători ai lui Andrei Șevcenko au fost depistați cu COVID-19. Evgheni Makarenko, Eduard Sobol și Dmitri Riznik au avut inițial rezultatele negative, însă după analize suplimentare ale probelor în laboratorul acreditat de UEFA au devenit pozitivi!
Patru infectați, săptămâna trecută
Primii doi au fost folosiți sâmbătă, în partida cu Germania, de la Leipzig (1-3), arbitrată de Ovidiu Hațegan! Autoritățile elvețiene ar putea refuza intrarea în țară a delegației ucrainene, mai ales că înaintea deplasării anterioare din Nations League apăruseră alte patru cazuri de coronavirus în lot, Andrei Iarmolenko, Viktor Țîgankov, Serghei Sidorciuk și Viktor Kovalenko, trimiși în izolare. Au fost chemați de la naționala U21 Serghei Buleța, Aleksandr Nazarenko și Georgi Sudakov.
{{text}}