Internaționalul de tineret al Botoșaniului crede că România U21 are toate atuurile pentru a învinge azi Danemarca spre a obține biletele pentru al doilea turneu final european consecutiv.
- Denis, a venit ora meciului cu Danemarca, de care depinde calificarea la un nou European de tineret. Ce simți înaintea unei astfel de partide decisive?
- Că trebuie să ieșim victorioși, fiindcă fotbaliștii mari câștigă în momentele-cheie! Putem să facem un joc bun, să luăm cele trei puncte și să ne gândim apoi la turneul final de anul viitor. E important să arătăm acum că merităm într-adevăr să fim la Europene și să încercăm după aceea să repetăm parcursul avut de naționala U21 la precedentul campionat continental.
- Cât de mare e diferența între a îmbrăca tricoul naționalei și a juca pentru un club?
- Emoția face diferența. Când se cântă imnul, mai ales dacă e și lume în tribună care-l fredonează, te trece un fior special, care te face să te gândești că pentru astfel de momente ai muncit și te-ai sacrificat. Pentru mine e important și că am reintrat în circuitul loturilor naționale după o perioadă grea pe care am traversat-o la Timișoara, înainte de a veni la Botoșani.
"Îmbrac tricoul, ascult imnul și câștig pentru România"
- Cum reacționezi când mai auzi în spațiul public discursuri de genul: "Domne, pe toți ăștia de la naționale nu-i interesează decât banii de la club. Nu mai pun pic de inimă la lot!"?
- Depinde cine sunt vocile care rostesc astfel de teorii. Dacă o spune un om care a stat toată viața doar în fața televizorului și n-a simțit niciodată pulsul din interiorul fenomenului, nu e foarte relevant. E o opinie și atât. Dacă sunt însă persoane din fenomen, e normal să le analizezi și să le iei în discuție. Dar, cu lipsa mea de experiență, fiindcă sunt la început de carieră, mi-e greu să cred că un fotbalist nu pune suflet la echipa națională. Mi-aduc aminte că, în copilărie, lumea aștepta cu sufletul la gură o partidă a României, iar eu abia așteptam să particip la această sărbătoare și visam să fiu cândva pe teren.
- Exact asta pare să fie problema ultimilor ani: naționala nu prea mai aduce sărbătoare pentru oameni, inclusiv fiindcă unii jucători lasă senzația de plictiseală și corvoadă când vin la convocare!
- S-au schimbat vremurile, s-au schimbat jucătorii, e o perioadă de tranziție. Judec însă acest subiect prin prisma mea, în primul rând. N-aștept absolut nimic de la nimeni când joc pentru România. Vreau doar să îmbrac tricoul, să aud imnul, să lupt pe gazon și să câștig pentru România. Aici ești pentru țară, pentru mândrie, nu pentru prime!
"Meci blestemat cu Ucraina la U19"
- Ai evoluat până acum pentru toate loturile naționale, mai puțin prima reprezentativă. Care e partida după care te-ai simțit cel mai mândru?
- Au fost mai multe momente frumoase. Îmi amintesc un turneu greu câștigat în Polonia cu lotul U18, antrenor Adrian Boingiu. Eram generația care apoi, la U19, am ratat calificarea la acel meci blestemat cu Ucraina de la Ploiești după ce obținuserăm două succese frumoase cu Serbia și Suedia. Victoriile acelea ne dăduseră mare încredere și ne spuseseră că avem valoare de nivel european, dar, din păcate, am pierdut în mod frustrant partida decisivă, în minutul 90Ă3. Am simțit atunci ca și cum a venit cineva și ne-a pus o piatră în brațe ca să ne scufundăm! Însă în fotbal n-ai timp să te gândești prea mult la ce a fost, pentru că vine mereu șansa revanșei la următoarea partidă.
"Nu meritam să fiu aruncat afară de Poli"
- Ai evocat mai devreme perioada sensibilă de la Timișoara, când ai fost înlăturat de la echipă și erai aproape al nimănui! Te mai macină încă acea perioadă?
- Au fost 7 luni dificile. M-am simțit dat pe nedrept la o parte. Am crescut la Poli în toți anii junioratului, eram produsul lor, am pus suflet și totul s-a prăbușit dintr-odată, cu o mișcare de deget. Nu meritam un asemenea tratament.
- Ți s-a întâmplat să și plângi de ciudă?
- Poți avea astfel de descărcări emoționale oricând pe durata unui campionat, chiar și în perioade bune ale carierei. Am simțit la un moment dat că cedez, când mă antrenam singur. Nu m-am lăsat însă învins, pentru că știam câtă muncă am depus, ce pasiune am investit, ce suport am din partea familiei și a prietenilor, așa că m-am mobilizat pentru a trece peste acea cumpănă.
- Nu ți-a venit niciodată să spui "Gata, la revedere! Nu-mi mai trebuie fotbal!"?
- Niciodată! Știam ce pot și am avut mereu încredere în forțele mele. Am fost mereu convins în sinea mea că am capacitatea de a reveni și de a lăsa în urmă întâmplările acelea nefaste.
- Răchită a fost atunci antrenorul care a decis să te elimine din lot. Ce i-ai transmite azi dacă v-ați revedea?
- Nu vreau să mai detalizez acest subiect. Până la urmă, a fost o decizie a dânsului, am respectat-o, am mers chiar și la trei antrenamente zilnice când programul arăta astfel și mi-am văzut de treaba mea. Sigur, am niște semne de întrebare, dar cel mai bun răspuns e ce fac acum și ce voi face mai departe pe teren. Orice cuvinte ar fi inutile înaintea faptelor.
"Nu știu câți antrenori ar mai fi avut încredere în mine"
- Ai vreun impresar în prezent?
- Nu. Nu știu dacă până acum putea face cineva ceva pentru mine înainte să mă ridic la un nivel bun pentru club, pentru națională. Propuneri am și în această perioadă, însă nu-mi stă capul la impresari. Vreau doar să joc bine, să mă remarc pe gazon și, dacă va veni un moment oportun, să plec în străinătate.
- Marius Croitoru spunea recent ceva de genul: "O să vedeți voi cine e Haruț! Are oferte foarte bune din Italia!". E deja un transfer pe țeavă?
- Chiar nu mă gândesc să plec deocamdată. Mă bucur că antrenorul a spus asta despre mine. Îi mulțumesc! Mă cunoștea bine de la Timișoara, știa ce potențial am, a avut încredere în revenirea mea. Nu știu câți tehnicieni ar fi fost atât de curajoși cu un jucător care venea după o perioadă delicată, cum mi se întâmplase mie la Poli.
"Pescuiesc, citesc, joc FIFA"
Dincolo de fotbal, Haruț are o mare pasiune: pescuitul. "Îmi place să merg la pește, mă relaxează. Din păcate, nu prea am timp pentru așa ceva. De când am venit la Botoșani am mers o singură dată. Am folosit sculele unui amic. Cea mai mare pradă prinsă n-a fost o balenă, nu vreau să exagerez cu povești pescărești!, ci un pește pe la 7-8 kilograme", spune fundașul bănățean. Explică apoi cu ce-și mai umple timpul liber: "Joc FIFA cu prietenii, mai stăm la povești, citesc în special cărți de dezvoltare personală sau motivaționale. Una care mi-a rămas în minte se numește «Fă-ți patul!», a fost scrisă de un fost soldat american și explică de ce pentru a ajunge mare trebuie să îndeplinești întâi sarcini mici. E un volum despre felul în care detaliile contează în viață".
E ciudat să joci fără spectatori. Parcă ești mereu la antrenament! Au fost vreo 1.500 de oameni în tribună la recentul meci disputat cu U21 în Ucraina și acolo mi-am adus aminte cât de bine e să existe public în tribună, chiar dacă te mai fluieră sau te mai înjură.
Fundaș dreapta e postul pe care am cea mai mare experiență. Totuși, ca junior am evoluat și stoper, și fundaș stânga, și mijlocaș central, și mijlocaș dreapta.
Care ar fi primele mele trei calități? Inteligență, plasament și bun pasator. Când eram mic, mă simțeam atras și de ofensivă. Aveam o viteză bună. La un moment dat, am avut o explozie de creștere, mi-am mai pierdut din stilul fâșneț și m-am tot retras până în apărare. Nu poți să le ai pe toate în viață!.
În urmă cu 10 ani, îl aveam model pe Ronaldo. Acum aș spune Sergio Ramos, care a fost dintotdeauna un lider, chiar și la începuturile carierei sale la Madrid.
Denis Haruț, FC Botoșani
4 meciuria jucat Haruț pentru România U21 în actuala campanie, fiind integralist în toate meciurile "tricolorilor" mici în 2020
{{text}}