România U21 merge la Campionatul European, după ce „tricolorii” au remizat 1-1 cu Danemarca, golul nostru fiind reușit de Valentin Costache (22 de ani). Jucătorul pe care Dinamo a obținut 700.000 de euro de la CFR Cluj.
Gabriel Răduță, ex-managerul Academiei dinamoviste vreme de 8 ani, răstimp în care „câinii” au câștigat 9 trofee naționale în 18 finale jucate la juniorii A, B și C, a povestit Gazetei Sporturilor cum a ajuns Vali Costache în curtea lui Dinamo în 2014.
Gabi Răduță: „Cosmin Contra spusese după o săptămână de pregătiri: «Domne, copilul e fantastic!»”
„La 16 ani l-am adus pe Costache la Dinamo. Juca SS2, l-am văzut în meciul direct cu noi, finala campionatului municipal la grupa '98. Ne-a dat două goluri, am pierdut cu 3-1. A venit magazionerul la mine, Toma Radu. «Domnu” Gabi, vă place copilul ăla?», «Da, chiar îmi place, cum să nu-l remarci?!», «Vreți să vi-l aduc să vorbiți cu el?». I-am zis că da.
Am discutat, mi-am dat seama din prima că va ajunge sus. Am vorbit cu domnul Negoiță și a plătit 20.000 de lei. Culmea este că la acel meci Denis Ciobotariu l-a avut în marcaj, iar acum sunt colegi.
A avut un parcurs bun la juniorii lui Dinamo, a fost bine instruit de antrenorii de la Academie, dar și el a fost, este, un copil muncitor și cuminte. La echipa mare a lui Dinamo, a plecat în cantonament, vara, cu „Guriță”. Nu-l știau, nu prinsese nici lotul de 28, nici el, nici Ciobotariu, dar am vorbit cu domnul Negoiță, juniorii A tocmai deveniseră campioni naționali în vara 2017, și i-am spus să vorbească să le dea o șansă.
M-a sunat apoi patronul că îi spusese Cosmin Contra după o săptămână de pregătiri: «Domne, copilul e fantastic!». Apoi, a jucat la toți antrenorii. Și a intrat în circuitul băieților mari.
A prins un tren și nu s-a mai dat jos din el. După, s-a transferat la CFR Cluj unde Dan Petrescu a avut un rol foarte important în ascesiunea lui. Nu vedeți că el și Ciobotariu au adus un milion de euro lui Dinamo. Și vedeți că arată fizic impecabil. Mă bucur că Dinamo București este parte din performanțele echipei naționale. În lotul lărgit mai sunt Ricardo Grigore, Ion Gheorghe, Constantin Dima, Robert Moldoveanu, Mihai Neicuțescu, Andreas Mihaiu, toți crescuți de academia noastră.
Din păcate pentru noi, ei joacă la alte echipe acum, majoritatea. Dacă aveam o strategie bună și aveam mai multă grijă de acești copii, talentați, crescuți în spiritul lui Dinamo, acum nu am fi trăit cu frica morții! Nedelcearu! Am uitat de alt copil crescut la Dinamo, care e deja la echipa mare a României. Dinamo s-ar fi putut autofinanța din produsele academiei”, a declarat Gabi Răduță pentru GSP.RO.
Este meritul antrenorilor de la Academie, dar și al lui Adrian Mutu, care i-a găsit poziția ideală în teren și l-a băgat să joace. S-a văzut și munca de 8 ani de la Dinamo. Felicitări lui Adi, lui Mihai Stoichiță, că a avut ochi la antrenor și încredere în el când mulți erau sceptici
De la Dinamo mai vin foarte mulți copii buni, din spate , sa țineți minte aceste nume: Măgureanu, Crețu, Lazăr, Longher, Borcea, Bani, Tălmaciu, Florescu, Ionescu, Amzar, Floarea, Mitrovici, Spânu, Mitran, Stan, Zamfir, Giafer, Țone, Dinu, Eșanu, Fara. Toți vor fi la Liga 1
Gabi Răduță (stânga) și Vali Costache- Gabriel Răduță
{{text}}