Dorinel Munteanu, liderul selecțiilor la echipa națională de fotbal a României, 134 de prezențe și 16 goluri, proaspăt intrat în politica românească, a acceptat invitația de a participa la o ediție specială a emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”.
Dorinel crede că era mai nimerit ca Mirel să decline oferta FRF de a prelua echipa națională și spune că la prima reprezentativă e nevoie de un antrenor cu foarte mare experiență, care să fie capabil să facă o schimbare de generație.
- Dorinel, ce zici de națională sub comanda lui Mirel Rădoi?
- Nea Ovidiu... Rădoi, dacă avea onoare și verticalitate, nu trebuia să accepte! Trebuia să știe că echipa națională nu este Under 21. Dar eu cred că acum trebuie să continue, să-și ducă mandatul până la sfârșit și după aceea tragem concluzii.
- Zi-mi, te rog...
- Îl simpatizez pe Rădoi, mi-a fost coleg, dar n-am avut altă soluție de l-am numit pe el. Neamul nostru, poporul nostru, face așa: când un antrenor iese în evidență îl propune la cea mai înaltă funcție. Suntem un popor pripit atunci când luăm decizii importante.
- Ce crezi că ne lipsește acum?
- Jucători talentați avem, am demonstrat asta, dar după ultimele înfrângeri n-am văzut reacții ale jucătorilor. Nu se poate așa ceva! Trebuie să ai în echipă jucători cu caracter foarte puternic. Trebuie să mergem înainte.
- Pe cine ai pune acum la echipa națională?
- Un antrenor cu o experiență foarte mare. De exemplu, Dan Petrescu. Dar va avea probleme mari la echipa națională. Fiindcă jocul echipei sub Dan Petrescu nu funcționează. Nici la Cluj, dar acolo are rezultate. Nea Mircea nu vrea, Loți Boloni nu vrea, Olăroiu e la bani mulți, nu vine.
- Hagi e o propunere tot mai des auzită.
- Gică poate să fie o discuție, e clar, are experiență! El a avut ghinion, n-am avut șanse cu Slovenia. Am fost net superiori atunci, dar l-au dat afară repede. Hagi e o variantă. Dar nu cred că Burleanu o să apeleze la Hagi! Nu știu dacă iubește sau nu Generația de Aur...
{{text}}