Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

DINAMO EXCLUSIV Se apropie sfârșitul la Dinamo?! Jucătorii nu mai rezistă și au luat o decizie radicală înainte de meciul cu Voluntari

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 18 noiembrie 2020

Situația devine horror la Dinamo! Cosmin Contra a anunțat că vrea să plece, renunță chiar și la clauza de reziliere de 300.000 de euro, dacă va primi cele trei salarii restante ce însumează 90.000 de euro, iar jucătorii își sună permanent impresarii pentru a-i delega să depună actele la FIFA ca să devină liberi de contract.

Jucătorii și staff-ul tehnic au decis ca să nu se mai intre în cantonament înaintea partidei cu FC Voluntari, de vineri seară. Astfel, afirmă sursele GSP.ro, fotbaliștii se vor antrena mâine sub comanda lui Cosmin Contra, apoi vor merge fiecare la casele lor, nici măcar nu vor mai dejuna împreună. 

Majoritatea apartamentelor sunt închiriate pe banii proprii, lucru care i-a enervat și mai mult pe străini, fiindcă au chirii de peste 500 de euro pe lună în zonele selecte ale Capitalei. Vineri la prânz echipa se va reuni la Săftica, jucătorii vor lua masa împreună, apoi se vor odihni câteva ceasuri în baza sportivă, după care vor pleca la stadion.

Jucătorii vor să depună memorii


„Sună permanent la agenții lor, li s-a transmis să se intereseze ca să depună actele, au câte două-trei luni de neplată", au mărturisit dinamoviștii. Mai mult, conform digisport.ro deja mai mulți dintre elevii lui Cosmin Contra ar fi cerut agenților lor să facă formalitățile necesare ca ei să devină liberi în cel mai scurt timp. Asta neînsemnând că nu doresc salariile pentru care au prestat zilnic ca angajați ai clubului Dinamo, plus, probabil, sume compensatorii!

VIDEO Dinamo caută victoria după 6 etape. Totul despre Dinamo - FC Voluntari

Citește mai multe știri despre Dinamo: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.