International   •   Campionate   •   COLUMBIA - ECUADOR 1-6

Concediere de două milioane de dolari » Carlos Queiroz, dat afară după 1-6 cu Ecuador și o bătaie în vestiar

Selecționerul Carlos Queiroz a fost concediat. foto: Guliver/Getty Images

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 19 noiembrie 2020

Selecționerul Carlos Queiroz (67 de ani) a fost concediat de pe banca naționalei Columbiei după un an și nouă luni. Usturătorul eșec din preliminariile CM 2022, 1-6 cu Ecuardor, și conflictul dintre James și Lerma l-au trimis acasă, în Portugalia. 

Din 7 februarie 2019 era Carlos Queiroz selecționerul Columbiei. Portughezul, al cărui contract urma să se încheie după CM 2022, a fost demis ieri, după doar un an și nouă luni. Ultimele două eșecuri usturătoare, 0-3 cu Uruguay acasă și mai ales 1-6 în Ecuador (ambele în preliminariile Mondialului), i-au fost fatale. 

Potrivit presei locale, concedierea lui Queiroz va costa federația columbiană două milioane de dolari. 

Lusitanul în vârstă de 67 de ani a fost 18 meciuri la comanda Los Cafeteros: 9 victorii, 5 egaluri, 4 eșecuri. Săptămâna trecută, tensiunea din lot a atins cote maxime. Doi jucători s-au bătut în vestiar. Este vorba de căpitanul James Rodríguez (Everton) și de Jefferson Lerma (Bournemouth).


Citește și alte știri din fotbalul internațional: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.