Cornel Dinu, 72 de ani, a glumit pe seama revenirii lui Basarab Panduru (50) în România, după aventura acestuia din Emiratele Arabe Unite, ca secund al lui Al-Wasl.
- În momentul în care Laurențiu Reghecampf a plecat de la Al-Wasl, Basarab Panduru, „secundul” lui Reghe, a demisionat și el;
- Pandi s-a întors acum în postura de analist TV la Telekom Sport, funcție pe care a ocupat-o timp de 9 ani înainte să accepte oferta din Asia.
„Bine ai revenit printre noi, Pandi! Voiam să-l întreb dacă ne-a adus și nouă vreo cămilă”, așa l-a „primit” Dinu la prima emisiune după revenire. „A parcat-o în față”, s-a amuzat și moderatorul Silviu Tudor Samuilă.
Panduru a râs la rându-i, nu i-a oferit o replică „Procurorului”, iar emisiunea a continuat cu explicațiile pentru jocul modest prestat de România în ultima partidă din Liga Națiunilor, 1-1 cu Irlanda de Nord.
Basarab Panduru, dur cu naționala
Nu mă aşteptam niciodată să ajungem la ultimul meci şi să fim atât de slabi! Am jucat un singur minut, în minutul 81, când Tănase face acţiunea pe partea stângă, centrează, lui Bicflavi îi vine mingea mai mult sub el, dar bagă mingea la colţul scurt, de unde pleacă portarul.
Am jucat un singur minut în meciul asta. După meciul cu Austria, despre care trebuie să discutăm, noi am jucat tot mai puţin, ajungând la ultimul meci să jucăm un minut. Culmea e că ne-a ajuns un minut să terminăm pe locul 20 şi, implicit, în urna 2.
Nord-irlandezii de prea slabi ce sunt nu au dat mai multe goluri! Ne-au dominat și au ajuns de multe ori la 16 metri de poarta noastră. Dar au jucat cu unii din liga a doua din Scoția, care nu e pe harta fotbalului. De aceea nu au putut să dea mai multe goluri. Noi am avut o ocazie și am reușit să egalăm.
Basarab Panduru, la Telekom Sport
{{text}}