Tătărușanu a ales să se retragă de la echipa națională. E un moment important fiindcă nu renunță la tricolor un fotbalist oarecare. Ciprian a strâns peste 70 de selecții, a fost de multe ori providențial între buturi, deci vorbim despre unul dintre cei care vor fi repere, peste ani și ani, pentru istoria primei reprezentative. Chiar și cu gafele sale mari, cum ar fi cea din eșecul cu Albania de la Euro 2016!
Nu decizia de renunțare a mirat. Până la urmă, orice om, implicit fotbalist, e liber să facă alegerile pe care le dorește. Inclusiv în ceea ce privește prezența în națională. Tătărușanu n-a mai dorit să continue, îi respectăm hotărârea și vom merge mai departe, așa cum am făcut și fără portari mai mari decât el. Exemple: Vasile Iordache, Silviu Lung, Bogdan Stelea, Bogdan Lobonț.
Ce a mirat și a și dezgustat pe alocuri, chiar foarte tare, e modalitatea prin care Ciprian a anunțat că pune punct carierei la națională. Și, ulterior, inclusiv argumentele pe care le-a invocat ne determină să credem că a încercat doar să împacheteze frumos ceva care începuse să-i miroasă, să-l încurce rău de tot.
Pe rând! Tătărușanu a apelat la o scrisoare plină de emoție, adresată suporterilor, pasionaților de fotbal și, în general, tuturor românilor! O SCRISOARE ADRESATĂ ROMÂNILOR! Pfff, tare de tot!
De ce tare? Pentru că face acest gest la numai două luni de la o ieșire grosolană și plină de ifose, pe care a avut-o în calitate de fotbalist al naționalei. Memoria nu ne poate juca feste, fiindcă episodul e foarte recent. Deranjat, la o conferință de presă, de întrebările care i se adresau, a replicat, pe tonul său mai mereu arogant: "Nu mă interesează ce părere au oamenii și suporterii din România, nu stau să răspund fiecăruia, aș pierde foarte mult timp".
Dacă nu dădea doi bani pe români și pe părerea lor, cui anume a adresat scrisoarea de adio? De ce și-a mai pierdut "foarte mult timp", dacă acum două luni avea o atitudine zeflemitoare la adresa celor care iubesc fotbalul? Tătărușanu pozează acum într-un sentimental, dar mai degrabă, ceea ce îl definește, măcar ca mod de comportament în toți acești ani, e poziția pe care a avut-o în septembrie. Nu ceea ce scrie, mieros, în scrisoare. Adresată unora de care îl durea în cot, dacă nu cumva în altă parte a corpului!
Apoi, ne explică principalul motiv pentru care a spus stop: "Pur și simplu cred că este timpul ca alți portari români să vină din urmă, să apere poarta echipei naționale, iar eu să fac un pas în spate. Avem portari tineri de mare perspectivă, avem portari cu experiență care pot face față oricând acestui rol".
Ciprian renunță pentru a lăsa locul celor mai tineri? Hahaha! Argumentul e amuzant. Și nesincer. Dacă ne-ar fi explicat că naționala nu mai e atractivă, că nu-l mai poate ajuta să prindă un alt contract, că nu are o perspectivă a unor bonusuri importante la viitoare calificări, atunci, da, ar fi fost foarte credibil.
Adevărul dureros al naționalei ultimului deceniu e că, în lipsa unor rezultate bune și a unor calificări, avem un singur turneu final bifat în ultimii 11 ani, fotbaliștilor a început să li se cam acrească de la atâtea selecții bifate în gol. Nu e doar cazul lui Tătărușanu. Actualul selecționer a fost printre primii care au renunțat de bună voie. I-au urmat și alții, Ștefan Radu, Bogdan Stancu, Săpunaru, toți aceștia putând să fie în momentul de față titulari indiscutabili!
Ca în cazul lui Tătărușanu, naționala n-a mai reprezentat pentru ei un lucru care să le aducă beneficii. V-ați întrebat vreodată de ce în anii '90 n-a existat niciun fotbalist român care să-și anunțe retragerea de la națională? Răspunsul e atât de simplu: aveam o echipă fantastică, bifam turneu după turneu, naționala era chiar mai importantă decât unele cluburi la care activau atunci unii dintre ei. Naționala îi trăgea în sus, le oferea avantaje, nu exista niciun motiv să-i întorci spatele. Astăzi nu mai e deloc așa. E o realitate. Cruntă, da, dar așa stau lucrurile.
Întrebarea la care Tătărușanu ar trebui să răspundă sincer e următoarea: "S-ar mai fi retras acum dacă România era calificată la Euro de anul viitor?". Cred că în acest scenariu, cu meciuri pe Arena Națională la un turneu final, "mărinimia" lui n-ar mai fi existat. Iar expresia "e timpul pentru ca alți portari tineri să vină" ar mai fi putut aștepta 7-8 luni! Nu așteptăm un răspuns fiindcă ar "pierde foarte mult timp", deși acum are ceva mai mult la dispoziție, de când a scăpat de balastul echipa națională.
{{text}}