Liga 1

Dan Petrescu a „explodat”: „E inuman la ce e supusă CFR Cluj, nu știu cum vom rezista” + „E miracol dacă batem UTA”

Dan Petrescu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 20 noiembrie 2020

Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a susținut astăzi o conferință de presă, înaintea meciului din campionat cu UTA, care se joacă duminică, de la ora 20:00.

Tehnicianul campioanei en-titre se plânge de programul aglomerat al echipei sale: „E inuman ce i se întâmplă CFR-ului”, a „tunat” Petrescu, cel care a vorbit și despre problemele de lot pe care le întâmpină înaintea meciurilor cu UTA (Liga 1), AS Roma (Europa League) și Poli Iași (Cupa României).

„Când a venit pauza, am fost fericit. Aveam nevoie de o pauză, la fel și jucătorii. Sperăm să am vești bune, dar avem mai multe rele. Omrani și Vinicius nu vor fi disponibili nici la meciul cu Roma, nici cu UTA, e o veste foarte proastă. Dacă înainte de Roma eram rău, acum suntem și mai rău. Pauza a fost bună, apoi au revenit problemele, o luăm de la capăt.

E o bătaie de joc să joci 9 meciuri într-o lună. Niciodată în istorie nu am mai întâlnit să ai nouă meciuri oficiale în 30 de zile, mi se pare exagerat. Vor fi meciuri în care nu vom avea 13-14 jucători, e inuman la ce e supus CFR-ul! În România, CFR e singura echipă cu atâtea meciuri, nicio altă echipă nu are acest program. Nu știu cum vor rezista jucătorii, nici pentru un antrenor nu e bine să aibă atâtea meciuri” a declarat Dan Petrescu, în cadrul conferinței de presă de azi.

Dan Petrescu: „Dacă reușim miracolul să batem UTA, ar fi prima lor înfrângere în deplasare”

Petrescu a comentat în stilu-i caracteristic și meciul cu nou-promovata UTA. „Bursucul” se teme de echipa lui Laszlo Balint: „Ei vin neînvinși pe teren străin la meciul cu noi. Dacă reușim miracolul să-i batem, ar fi prima înfrângere a lor în deplasare”

VIDEO Marius Bilașco e sigur: „Dan Petrescu rămâne la CFR Cluj!” 

Citește și alte știri despre CFR Cluj: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.