OPINIE. Într-o fază insignifiantă dintr-un meci cu însemnătate doar pentru Dinamo, la 2-0 pentru roș-albi, Ovidiu Hațegan a ales să nu dea penalty pentru Voluntari, asta deși Alexandru Vlad fusese călcat în careu.
Într-adevăr, e o fază la limită, nicidecum un penalty clar. E la categoria „se putea da”, nu-i știrbește nicidecum din merite lui Hațegan, care a avut un meci foarte bun - de văzut faza de la 1-0, în care a lăsat inspirat avantaj, iar Anton a finalizat.
Revenind, ciupit, Vlad reacționează precum (aproape, sunt și excepții, nu e bine să generalizăm) fiecare fotbalist român de la juniori și până în buza retragerii.
Cade cu mâinile în sus, implorând punctul salvator. Punctul cu var.
Exagerez? Există meci în care să nu se repete faza? Să vedem cel mai proaspăt exemplu. Uite, ceva ce m-a deranjat mai tare decât cele 10 minute de noncombat de la sfârșitul meciului România - Danemarca U21: cele 10 minute de la început în care mai mulți băieți de la noi căutau cu disperare nu golul, ci penalty-ul.
Sperând la o regulă de tipul celei din spatele blocului în care 3 cornere se fac penalty, am sperat că, la trei penalty-uri cerute, primim direct golul calificării.
Și nu cred că ar reproșa nimeni o cădere dacă n-ar deveni o regulă, dacă n-ar ajunge supărătoare pentru privitor, pentru arbitru ori pentru adversar.
Nici nu contează numele băieților de la tineret. Sunt fotbaliști consacrați din Liga 1 pe care îi consacră mai ales căderile. Nu neapărat în careu, deși acolo sunt cele mai multe.
Pe Florin Tănase îl boscorodește toată lumea. Dar nu e singurul. El mai scoate câte-un penalty pe bune, alții nici nu scot, nici nu primesc cartonașul galben.
Și-s multe motive pentru care ajungem la o chestie pe care n-ai cum s-o denumești fără să jignești. N-ai cum să-i zici balet, stropești în ceva nobil. N-ai cum să-i spui escrocherie, e prea mult într-o țară umflată de dosare penale judecate prea lent ori prea relaxat. Începe de la juniori și nu, nu-mi spuneți că nu te învață nimeni să simulezi ori să ceri penalty.
Problema e exact invers: nu-ți reproșează nimeni ori nu te ceartă nimeni când ceri, ci se adaugă corului de goarne în ceafa arbitrului. Nici arbitrul nu e sfânt și departe de problemă, fiindcă nici el, din varii motive, nu ia măsurile necesare. Care sunt simple. Cartonaș galben direct la prima abatere și al doilea dacă se repetă.
Chiar nu mai e nevoie să repet că, păcălind regulile, ne păcălim, în primul rând, pe noi. Și nu, nu am ajuns în această situație pentru că am cere prea des penalty-uri ori fiindcă preferăm să ne aruncăm, cu năduf, în loc să continuăm faza când o putem continua.
Și asta nu poate atrage decât puțin mai mult respect. Iar fotbalul nostru duce lipsă acută de așa ceva.
{{text}}