Sporturi   •   Handbal   •   CM HANDBAL

ALERTĂ! Se mai ține Campionatul European de handbal feminin? Danezii nu au primit acceptul Guvernului pentru a găzdui competiția!

Lorena Ostase așteaptă să vadă dacă va debuta la un Campionat European FOTO Cristi Preda

Articol de Marian Ursescu   —  duminică, 22 noiembrie 2020

Cu 11 zile înainte de startul Campionatului European de handbal feminin, federația daneză nu a primit undă verde din partea guvernului de la Copenhaga pentru a organiza turneul final. 

Federația Daneză de Handbal (DHF) a avut duminică o ședință în care a discutat despre apropiatul Campionat European feminin. După retragerea Norvegiei, DHF dorește să organizeze turneul final în două orașe, Herning și Kolding, dar nu are lumina verde de la autorități. "Nu mai putem aștepta, dar continuăm să lucrăm până vom avea un răspuns", a declarat președintele Federației, Per Bertelsen.

Bertelsen a dat amănunte în legătură cu măsurile anti COVID-19 luate de forul pe care-l conduce. "Am descris totul în cele mai mici detalii. Sunt cele mai stricte măsuri luate. Creăm un balon în care toți sunt ca într-o bulă. Nimeni nu iese și nu intră din acest balon fără o testare prealabilă", a subliniat Bertelsen.

Danezii vor Campionatul European de handbal feminin: „Vrem să arătăm lumii că putem organiza!"


Federația daneză crede că poate face față provocării, mai ales că va avea tot sprijinul Federației Europene de Handbal. „Campionatele Europene nu sunt importante doar pentru handbalul feminin danez, ci și pentru handbalul din întreaga Europă. De aceea este important să primim un impuls. Vrem să arătăm lumii că handbalul de clasă mondială poate fi jucat într-un mod responsabil", a subliniat Bertelsen.

"Jucătorii sunt gata să respecte orice protocol și să fie responsabili. Dacă vom primi undă verde din partea autorităților, națiunea daneză se va bucura de un spectacol aici, în luna decembrie" Per Bertelsen, președintele DHF

Per Bertsalen, președinte DHF

„Tricolorele" s-au reunit duminică

În această seară, la București, "naționala" feminină a României s-a reunit în vederea Campionatului European. "Rămânem în pregătire până se va anunța un verdict clar. Echipa s-a testat, vor urma și alte teste", a anunțat selecționerul Bogdan Burcea. Naționala ar trebui să plece exact peste o săptămână în Danemarca. Au fost rezervate biletele de avion, dar totul se va decide în zilele următoare. România face parte din grupa D a Euro 2020, alături de Norvegia, Germania și Polonia. Primul meci e programat pe 3 decembrie, contra Germaniei.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.