League of Legends a primit numai puțin de 4 premii în cadrul ceremoniei The eSports Awards 2020, care a avut loc online.
Jocul de tip MOBA a fost desemnat Jocul de eSports al anului, iar Riot a fost desemnat compania de eSports a anului. Acestea au fost cele mai importante trofee, dar nu și singurele.
Și Dota 2 a fost reprezentată cu cinste de Team Secret. Organizația a avut de câștigat după ce formația de Dota a dominat anul 2020, ceea ce i-a adus titlul de Echipa de eSports a anului. Unul din liderii echipei, Michal „Nisha” Jankowski, a fost desemnat Jucătorul de PC al anului, iar Lee „Heen” Seung Gon, Antrenorul anului. De altfel, cei de la Secret au sărbătorit cu o nouă victorie, în Epic League, în fața celor de la Just Error.
G2 a fost desemnată Organizația anului în eSports
G2 nu și-a îndeplinit visul de a deveni campioană mondială de League of Legends în 2020 și nici nu a obținut atât de multe premii, dar cele două câștigate sunt printre cele mai importante din toată gala. În special cel pentru Organizația anului în eSports, este unul din cele mai prestigioase și râvnite. Fondatorul și CEO-ul grupării, Carlos „ocelote” Rodriguez Santiago a fost desemnat Personalitatea anului.
Un alt premiu popular, cel de Creatorul de conținut esports a fost obșinut de Xavier Woods, star de wrestling, dar și creator al canalului de Youtube UpUpDownDown
{{text}}