Fostul luptător și practicant de arte marțiale Cătălin Zmărăndescu (47 de ani) e mult mai cunoscut publicului ca bodyguardul lui George Becali din anii 2000. În 2009, el a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru implicarea în sechestrarea hoților care i-au furat mașina patronului FCSB.
Abandonat de Becali și părăsit de soție în timpul procesului, Zmărăndescu a stat 29 de zile în arest, apoi - după ce a depășit o depresie care îl făcuse să se gândească la sinucidere - a început o viață nouă în Anglia. Întors de 3 ani în România, vrea să construiască o sală de lupte într-un sat de lângă Târgoviște, acolo unde s-a stabilit cu a doua soție și cu cei doi copii din acest mariaj. În direct la GSP Live, Zmărăndescu a acceptat să povestească momentele importante din viața și cariera sa.
- Ce faci, Cătălin? Cum e viața la țară?
- Băi, e cea mai mișto. Eu spun că tot orășeanul va fugi la țară.
- De ce? Din cauza Covid?
- Uită-te la ce se întâmplă cu virusul ăsta buclucaș. Cei care stau la apartament sunt terminați. Cu copii mici, cu lipsă de spațiu. Vai de mama lor. La curte, la țară, printre găini e altceva…
- Ai multe găini?
- Am o minifermă. La un moment dat aveam vreo 290. Eu și soția ne ocupăm de tot. Am vândut foarte multă carne, sunt mulți care mănâncă bio, vin și de la București să ia. E mai mult o pasiune pentru mine, dar vreau să am mereu mâncare proaspătă pentru a evita supermarketurile și carnea injectată, plină de estrogeni și cine mai știe ce… Nevastă-mea mea mi-a zis la un moment dat: “Mă, tu te-ai măritat cu mine sau găinile”
- Stai departe de sport?
- Nu. Mi-am dorit ca din experiența mea să împărtășesc și altora. Am încercat să deschid o academie în centrul orașului Târgoviște, nimeni nu mi-a dat nicio șansă. Dar uite că la sfârșitul zilei, când te întorci acasă cu ceva bănuți în buzunar și dormi liniștit pe perna ta, e mult mai bine decât viața pe care o duceam înainte.
- Antrenezi sportivi?
- Nu antrenez deloc adulți. Am plecat de la zero, am crescut o grupă de copilași, am surprize foarte plăcute. Unul dintre ei sper că va fi un sportiv de viitor. Niculae Marin îl cheamă, am un pic emoții când vorbesc despre el, mă văd cumva în el.
- De ce te vezi în el?
- Are aceeași ambiție ca mine. E un tip introvertit, plus că e foarte disciplinat. Și eu eram destul de disciplinat, m-am prostit pe parcurs.
- Spuneai că te băteau și mama, și tata, și antrenorul.
- Mă băteau toți că fugeam de la antrenamente, dar uite că sunt sănătos încă. Eu le mulțumesc părinților mei că m-au corectat atunci când a trebuit. Datorită lor și antrenorului meu, Marin Marian, am ajuns ce sunt astăzi. Pe vremuri eram fierul rău, cum se spune. Făceam tot felul de tâmpenii, chiuleam de la școală, de la antrenamente. Mă mai ciufulea, mă mai lua de urechi, mai luam câte o palmă, mie mi-au făcut bine chestiile astea. Am făcut performanță în sport, e o mândrie.
A fost întâi bodyguard la Copos
- Mulți se duc cu gândul la Becali când aud numele tău. Cine era Zmărăndescu înainte de a-l cunoaște pe Becali?
- Am început luptele libere de la 7 ani. Am fost racolat de la școală, așa era pe atunci. Nu știu ce au remarcat la mine, l-au selectat și pe fratele meu mai mic. Dar până la 14 ani, frati-miu ne-a încălțat pe toți, toată generația, ne rupea cu bătaia. Declicul a venit când am fost la un campionat național, nu era ca acum, cu doi sportivi, iar el a luat medalie și eu nu. El nu se prea antrena, dar era foarte talentat, eu mergeam zi de zi la sală. În următorul an s-a schimbat foaia. Am devenit mult mai rău, mai ambițios. După prima medalie, am luat medalii mereu.
- Cât timp ai făcut lupte?
- De la 7 ani până la 23 de ani, după Revoluție.
- Cum s-a schimbat viața ta după 1989?
- Revoluția m-a prins într-un cantonament, la Târgoviște, unde a fost dus Ceaușescu. Aveam 17 ani. Eu m-am născut într-o familie de oameni simpli, muncitori. Tata era maistru brutar, mama lucra la o patiserie. După Revoluție, mama a intrat la Lido la cofetărie. Viața mea s-a schimbat când l-am cunoscut pe George Becali…
- Înainte l-ai cunoscut pe George Copos, nu?
- Ah, da. Eram șeful pazei la el la hotel, făcuse Crowne Plaza.
Copos nu era genul care să se dea mult în stambă cu gărzi de corp. Nu am avut multe interacțiuni cu el. Am câștigat bine în perioada aia, ca șef de pază. Trebuie să știu să fiu un lider, să coordonez oamenii din subordine
- Cătălin Zmărăndescu
- Erai foarte tânăr. Cum ai ajuns șeful pazei la un hotel?
- (Râde) M-am descurcat. Începusem deja să îmi fac un nume în sportul de contact, în arte marțiale.
Cătălin Zmărăndescu s-a bătut în lupte ilegale
- Aaa, făceai și lupte și arte marțiale? Ai participat la lupte ilegale? Era o perioadă sălbatică…
- (Mustăcește) Bip, bip…De la o anumită vârstă mai ai amnezii.
- Poți să povestești? A trecut atâta timp…
- Să spunem că le-am încercat pe toate în viața asta. Aproape toate. Acum, încerc să le ofer doar lucrurile bune celor pe care îi antrenez și îi educ. Dacă le apare tentația banului ușor, eu le povestesc o istorioară din viața mea și îi las să tragă singuri concluziile. Le și explic.
- Povestește o istorioară din perioada în care erai un tânăr care încerca să facă rost de bani prin orice mijloace…
- A fost nasol. (Râde) De ce mă pui să povestesc lucruri din astea? Offff. Era nasol, abia mă căsătorisem, aveam nevoie de bani, iar din sport nu făceai bani. Și…(se răzgândește) chiar nu vreau să vorbesc despre chestia asta.
- Era atât de rău?
- E și rău, e și bine. Pot să spun că niciodată nu am fost tamponat, dar am văzut oameni rău tamponați. Rău, rău.
- Ce înseamnă rău?
- Rău, bătuți rău. Nu erau reguli, nicio regulă, doar pumnii fiecăruia. Atunci se puteau face multe lucruri, au fost alte vremuri. Văd că în Anglia au început să facă turnee de box fără mănuși, doar cu tape pe mâini. Mă mănâncă pielea să mă duc, dar am spus stop performanței. Și dacă am spus asta, e stop!
- E întâlnirea cu George Becali evenimentul care ți-a influențat cel mai tare destinul?
- Băi, da, recunosc asta. Oarecum, și eu și el am crescut în același timp. Notorietatea noastră a crescut în același timp. Și acum mă întreabă lumea de dânsul, dar nu mai am nicio relație cu el. Ce s-a întâmplat cu exactitate, motivele, astea vor rămâne ale noastre.
„Bodyguardul lui Gigi a încercat să aranjeze meciul”
- Cum l-ai cunoscut?
- Simplu, la un meci, la o gală legală de kickboxing. Dânsul a spus că are cel mai bun luptător din România, un tip Doru, parcă. L-am bătut de nu mai știa de capul lui, deși înainte de luptă a venit de câteva ori la sala Steaua, unde mă antrenam, și a încercat să aranjeze meciul. Mi-a zis: “Dacă mă bați rău, îmi pierd serviciul!”. A încercat o măgărie și în timpul luptei, dar nu am vrut să-l tamponez, să-l bat rău. După meci, la vestiar, a intrat Becali ca un taifun, cum venea în vremurile bune, și zice: “Bă, tu de mâine lucrezi pentru mine!”. Eu: “Poftim?!”. Antrenorul zice: “Taci din gură că e bine!”. Așa a fost.
Nu am aranjat niciodată niciun meci și nu o să fac niciodată. Meciurile aranjate se văd cu ochiul liber. Te uiți la valoarea celor doi, te uiți la lovituri unde se duc. Dacă se duc pe lângă, șterse. Dacă omul cade teatral. Dar, da, peste tot se aranjează meciuri
- Cătălin Zmărăndescu
- Ce ți-a oferit?
- A zis: “Atât ai salariu, asta, asta!”. La vremea aia, era un salariu bun. Să știți că Gigi n-a fost așa întotdeauna, era un om extraordinar înainte. S-a schimbat în momentul în care a intrat în politică, când a ajuns în centrul atenției.
- Spune-mi ceva din vremea de dinainte ca Becali să se schimbe.
- (Își adună gândurile) Nu dau nume, dar cineva foarte drag sufletului meu m-a întrebat: “Bă, cum de ai rezistat atât lângă Gigi?”. Au fost mulți ani, mulți rău. Și i-am spus așa. La începuturi, când eram vai de capul meu, m-am apucat să construiesc o casă la Chiajna. Pentru că nu aveam posibilități, placa de beton am turnat-o cu găleata pe care am cărat-o o zi întreagă. Aveam carne vie în palmă. Nu aveam bani, făceam betonul la o betonieră mică. Nu aveam acoperiș, improvizasem ceva peste placă. Aveam în casă o canapea, vai de mama ei, și trei linguri. Gigi a auzit și mi-a dat 3.500 de dolari și a zis: “Ia să îți cumperi tot ce ai nevoie în bucătărie!” Eu de banii ăia mi-am luat tot ce aveam nevoie în casă. Iar, pentru asta, toată viața…(se poticnește)
- Te-ai emoționat…
- (I se umplu ochii de lacrimi. Bea apă să se calmeze) Sunt lucruri pe care nu poți să nu le apreciezi la un om, lăsând la o parte ce a fost după. Îmi place să îmi amintesc de perioada de dinainte de schimbare, ce a fost după nu-mi place.
Cătălin Zmărăndescu: „Gigi era ușor influențabil”
- Spune-mi ceva amuzant din perioada aia!
- Nu prea era amuzant cu Gigi. Ok, înainte puteai să stai cu el la glume, era altceva. Apoi a intrat în politică, a preluat Steaua, s-a schimbat.
- Crezi că a vrut el să se schimbe sau l-a îndemnat cineva?
- Din punctul meu de vedere, era ușor influențabil.
- Tu lucrai pentru el de dinainte de a prelua clubul de fotbal?
- Normal. O să aflați mai multe în momentul în care o să public cartea.
- Ce carte? Lucrezi la ea?
- Da, am scris destul de mult. Dar vorbeam cu soția mea: “Băi, Lizzy, aș vrea să nu citești niciodată cartea asta!”. Dar cred că o să o citească oricum. I-am zis: “Trebuie să separi viața mea de acum de ce a fost înainte!”. Eu sunt căsătorit a doua oară. Familia asta înseamnă totul pentru mine. Ea e persoana care a știut să mă schimbe. După ce s-a întâmplat cu furtul mașinii, foarte puțini oameni au rămas lângă mine. Mulți mi-au întors spatele, ba chiar au avut grijă să mă împingă și mai tare pe marginea prăpastiei.
- Am citit că erai într-o depresie puternică, te gândeai la moarte. Ai căutat ajutor specializat?
- Am fost, da. Dacă mă pui, nu vreau să mai povestesc. Am apelat la un prieten, m-a ajutat mult. A știut să-mi vorbească, m-a făcut să văd lucrurile altfel decât în negru. Îți dai seama, dintr-o dată picasem de sus undeva sub pământ. Am reușit să mă pun pe picioare.
-Erai trimis de Becali să-i ajuți pe jucătorii lui aflați în dificultate prin vreun club cu vreun interlop?
- (Râde) Pas!
- L-ai ajutat pe Bănel cu un interlop din Brăila…
- Pas! Veți afla mai mult din carte. Mai am și eu câteva luni și scap de beleaua pe care am avut-o 8 ani și apoi îmi văd liniștit de treabă. Am avut 3 ani de închisoare cu suspendare și 8 ani de probațiune. Lună de lună, am venit de la Londra și am semnat că sunt copil cuminte. În februarie expiră probațiunea.
Povestea fugii după hoțul mașinii lui Becali
- Îți mai aduci aminte seara răpirii hoților mașinii lui Becali?
- Normal. A fost o prostie atunci. Legal, am făcut o infracțiune, da! Dar când cineva îți ia un bun și tu îl recuperezi înaintea poliției, cred că e deranjant (n.r. - pentru poliție). Atunci s-a vrut să se facă hora mare, să se facă un tam-tam cât mai mare. Acolo a greșit și domnul Becali pentru că trebuia să tacă din gură. Să nu facă atâta publicitate faptului că i s-a recuperat mașina.
- El a declarat că nu v-a zis să îi bateți pe hoți, dar că voi i-ați bătut.
- Dacă vă uitați, sunt trei momente distincte în cazul ăsta. Cel după care am alergat tot bulevardul Dorobanți și pe care l-am prins era ăla care a furat mașina.
- Cum adică ai alergat după el?
- Din informații, știam cine a furat mașina. Ne-am dus după ei și a fost acea tamponare nefericită din intersecția Dorobanți cu Ștefan cel Mare. Toată lumea a spus că am intrat în ei intenționat. N-a fost nimic intenționat, li s-a oprit mașina furată care era pusă pe modul de condus direct. Li s-a oprit în mijlocul intersecției. Noi veneam din spate, conducea un nepot al lui Gigi, n-am reușit să-i mai evităm. După impact, au țâșnit ca iepurii din mașină. Eu m-am dus după ăla care a furat mașina.
- Asta se întâmpla la Perla. Unde l-ai prins?
- Am alergat către Piața Victoriei și l-am prins aproape de pasaj. Nu vrei să știi cum fugea prin grădinițele din fața blocurilor de pe bulevard! Eu mă gândeam: “Dacă îl scap pe ăsta, toată lumea spune că sunt un prost!”. Am alergat de am zis că mor, bă, omule! Nu știu cum a fugit așa, că era mic și gras.
- De la adrenalină, probabil…
- La un moment dat, când n-a mai putut să fugă, a băgat mâna în buzunar și a scos un briceag lung. Trebuia să-l desfacă. Atunci, am pus mâna pe mâna lui, i-am blocat-o și i-am dat un dos de palmă. Asta a fost toată bătaia lui, a recunoscut și el. Ce s-a întâmplat în alte părți cu ceilalți din mașina hoților nu e treaba mea și nu știu. La bar, la Pipera, au venit singuri, de bună voie. Eu eram lângă cel care furase mașina și care ne-a dus unde ascunseseră mașina, în spatele Circului. Era deja cu numere de Austria, pregătită să plece în Bulgaria. Nu trecuse o zi de la furt. A zis că vrea să vorbească cu domnul Becali. A vorbit de pe telefonul nepotului cu nea Gigi și i-a zis că vrea să discute cu el, că nu vrea să-i facă plângere. “Nu vreau să ajung la pușcărie că mai am coadă (n.r. - alte fapte în cazier)!” Am mers la bar, au stat, au băut și au făcut caterincă cu nea Gigi. La plecare le-a dat și bani de taxi. Asta e în mare.
L-a văzut pe Becali plângând în arest
- Când ai văzut că omul pentru care ai lucrat atâta timp se distanțează de tine, că încearcă să se salveze cu orice preț, ce ai simțit?
- Eu pot să spun că în viață unii oameni sunt mai puternici, alții mai slabi. Unii aleg să nu dea declarație și să nu înfunde pe cineva, să fie demni. Alții nu. Una e să-ți asumi până la capăt, alta e să arunci în grădina vecinului. De aici, fiecare trage concluziile. Dar, repet, nu toți sunt puternici.
- De aia ai spus atunci că ți-e teamă pentru Becali să nu facă vreo prostie. Te refereai că nu e puternic, că se poate sinucide…
- Eu l-am cunoscut în foarte multe ipostaze. Nu vreau să povestesc și nici în cartea mea nu o să scriu cum a fost în perioada aia.
- Ai spus că l-ai văzut plângând în hohote în arest.
- A fost, nu mai contează! Unii sunt puternici, alții mai puțin. E normal să te sperii când crezi că faci un lucru bun, dar din punct de vedere legal era o greșeală.
- Pentru tine cum a fost arestul?
- Am citit foarte mult. 19 cărți. Am recitit Shogunul, de două ori, cărți de aventură. Cât să-mi țină mintea ocupată, să nu o ia razna.
- De ce i-ai fluturat pisica lui Becali la un moment dat? Ai spus că vor cădea multe capete dacă te apuci să vorbești…
- Nu a fost o amenințare. Dar atâta timp cât tu nu mă lași pe mine în pace…
- Cu ce nu te lăsa Becali în pace?
- (Tăios) Nu contează! Cât nu mă lași în pace și nu te legi de mine, eu sunt cel mai bun om din lumea asta. Cât nu mă calci pe bătături… Dacă vrei să te crezi Fecioara Maria, asumă-ți riscul!
- Simt că ai fost amenințat și presat…
- Până la urmă, supraviețuiește cel mai puternic. Poate sună a legea junglei, dar dacă trebuie să o facem și pe asta, o facem.
Cum l-a speriat de moarte pe Găinușă
- Te roagă un privitor să povestești farsa făcută lui Mihai Găinușă.
- (Râde în hohote) A fost mâna lui Jugaru și a lui Huidu. Ei tot îl luau în bâză pe nea Gigi, îi turnase un pahar de vin în cap lui Găinușă sau lui Huidu, nu mai țin minte, la Marriott. Mi-au zis: “Vezi că o să facem mișto de tine, tu vii și vreau să fii cât de poate de convingător!”. Am fost la sediu la ei, am tot stat să coboare Găinușă. L-am racolat exact la mașină. Mie nu mi-a fost greu să mă transform, la vremea respectivă era ceva obișnuit. Câte tâmpenii făceam atunci…Doamneeee, nu vreau să-mi mai aduc aminte de ele!
- Așa…
- S-a speriat rău tare. I-am zis că îl bag în portbagaj și îl duc la pădure. Și că îi rup mâna, asta a fost cea mai amuzantă chestie. L-am luat de mână și am desfăcut un telescop.
- Cum foloseai telescopul?
- Dacă întorci mâna și îi dai peste ea, se rupe cotul imediat. El, săracul, strigă: “Nu asta!”. Și eu i-am zis: “Dă-mi cealaltă mână atunci!”. După ani ne-am întâlnit și i-am zis că nu știu nici acum cât de mare are portbagajul la mașină. El râdea: “Am aceeași mașină și acum!”. Am rămas prieteni.
- Ai speriat vreodată vreun ziarist? Ai fost trimis să intimidezi?
- Nu, de ce?! Cu presa am avut o relație foarte bună. Presa nu a scris niciodată aiurea de mine.
- Ai luat vreodată bătaie rău? Presa a scris că te-a bătut rău Sora la o gală.
- Nu m-a bătut niciodată rău. Dacă ar fi să vorbesc din culise aș spune doar atât. Niciodată nu avea cum să câștige omul lui Becali contra SPP-ului. Și am încheiat subiectul. Al doilea meci cu el a fost cu cântec. Cu lovituri după stop și alte rahaturi. Cu decizii de tot rahatul.
- Ai fost în culise când Becali s-a întâlnit cu Băsescu. Poate asta e întâmplarea amuzantă pe care ne-o poți spune.
- (Se amuză) Ți-am spus că port ochelari?! Nu prea văd de la distanță. Sunt și amnezic.
Dezvăluire din cartea la care scrie
- Știu că ai crescut stelist. Cu cine ții acum? Cu FCSB sau cu Steaua?
- Nu mai știu ce să spun. S-a împărțit Steaua în vreo paișpemii de bucăți.
“Tata era rapidist, am mers cu el la primul meci din viața mea, Steaua - Rapid. El încerca să mă facă rapidist, dar am ieșit stelist”
- Cătălin Zmărăndescu
- Da, dar justiția a spus că Steaua e echipa din Liga 3.
- Of, Doamne! Aș spune doar că ar trebui respect și pentru cei care investesc în sport. Neînțelegerile dintre dânsul și armată nu le știm. Și dacă le-am ști mai bine tăcem din gură.
- Sau le pui în carte?
- Nu știu, vedem.
- Cât ești dispus să pui în carte?
- Voi scrie până acolo încât cei pe care i-am iubit cu adevărat să nu sufere.
- Adică o să prezinți o perspectivă deformată a realității…
- Nu, o să fiu cinstit. Doar că anumite chestii voi încerca să le evit.
- În final, spune-ne ceva din experiența ta cu Becali, ceva ce va fi în carte și poți povesti azi.
- Ooooofffff. (se gândește) Mammăăăă! (Își pune palma peste ochi, râzând) Bă, oameni buni, n-am vrut să dau nimic la poliție prin nicio declarație și vreți să vă dau vouă acum?! (se înroșește și se uită complice) …Să vă spun ce se întâmpla după rugăciunile de la biserică sau înainte?!
- Ce vrei tu.
- (Râde) Păi am spus deja.
-Ce se întâmpla?
- O să aflați!
- Făcea Becali ceva nu avea absolut nicio legătură cu biserica?
- (Amuzat) Nu știu. Cred că o să fie o carte interesantă. Nu vreau să fac bani din ea. Mai durează până iese. Am fost și eu sfătuit să mai stau puțin.
- Să mai tai din ce dezvălui?
- Nu, să mai stau puțin. Să nu o scot chiar acum.
-Crezi că vor fi oameni care vor aștepta cartea ta cu neliniște?
- Cu siguranță!
VIDEO. VEZI AICI EMISIUNEA INTEGRALĂ GSP LIVE CU CĂTĂLIN ZMĂRĂNDESCU
{{text}}