Fotbaliștii lui Dinamo încă mai au dispoziție pentru glume, în ciuda situației dificile prin care trece clubul, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar.
- Gazeta Sporturilor a scris încă de vinerea trecută despre plecările în masă de la Dinamo;
- Meciul cu Voluntari (3-0) a fost ultimul pentru doctorul echipei, Liviu Bătineanu, și pentru fizioterapeuții Claudiu Bătineanu și Dani Covaciu, care au decis să părăsească echipa din cauza problemelor financiare fără sfârșit.
La ultimul antrenament, elevii lui Cosmin Contra au îmbrăcat un manechin în doctor, după ce „câinii” au rămas fără medic în staff.
Dinamo trage de Motoacă
Lista problemelor apăsătoare de la Dinamo se extinde. Fără un doctor cu atestat de Liga 1 în lot, așa cum avea Liviu Bătineanu, roș-albii riscă să piardă la „masa verde” următorul meci oficial, cel cu Viitorul, de sâmbătă, din șaisprezecimile de finală ale Cupei României!
„Câinii” sunt în căutarea unei soluții de avarie pentru partida cu Viitorul de sâmbătă și l-au contactat deja pe Adrian Motoacă, cel care a mai ocupat și în trecut funcția de medic în „Ștefan cel Mare”.
Specializat în medicină sportivă, acesta a activat la echipe precum Viitorul, Unirea Slobozia, Dunărea Călărași sau Dinamo. Motoacă a plecat din „Ștefan cel Mare” toamna trecută, după doar câteva luni petrecute la „câini”, din cauza unor disensiuni avute cu fostul antrenor Dusan Uhrin.
Adrian Motoacă
{{text}}