Sporturi   •   Handbal   •   EHF EUROPEAN LEAGUE / Dinamo-USAM Nîmes 29-27

FOTO. S-au întors „dulăii” adevărați! Dinamo a obținut prima victorie în grupa B a EHF European League, 29-27 cu Nîmes!

+24 Foto
foto: Cristi Preda/GSP

Articol de Marian Ursescu   —  marți, 24 noiembrie 2020

Campioana Dinamo a întors meciul în ultimele 10 minute, revenind de la minus trei goluri pe tabelă.

După două înfrângeri în grupă, cu Sporting Lisabona și IFK Kristianstad, Dinamo a reușit să adune primele puncte în clasament, după victoria cu francezii de la USAM Nîmes, locul 4 în cel mai puternic campionat al Europei, cel din Hexagon.

Cu lotul în piuneze, cu mulți jucători pozitivi la virusul SARS-CoV-2 sau cu alții abia întorși din izolare, fără suporterii care-i împingeau de la spate, dinamoviștii nu au început prea convingător. Antrenorul Ștefan Constantin era și el la primul meci pe banca tehnică în acest sezon, după perioada de carantină.


Eroul Sajed. Nu mai e o noutate

Tehnicianul a fost nevoit să înceapă cu tânărul Tudor Botea, neavându-l pe titularul Ante Kuduz, dar și-a pus mâinile în cap în minutul 6 când, la o minge respinsă, portarul tunisian Missaoui a căzut rău și a rămas blocat de spate.

A trebuit să intre între buturi iranianul Sajed Heidarirad, care nu se antrenase de cinci zile! "Sajed a avut două teste neconcludente. L-a făcut și pe al treilea, a ieșit negativ. I-am făcut și teste de sânge, au arătat că nu are virusul și că nici nu l-a avut. Dar nu a putut fi cu noi la antrenamente în tot acest timp", a explicat antrenorul Ștefan Constantin. Și Sajed a făcut un meci formidabil. Paradele sale au ajutat echipa să revină pe final.

Bizău a jucat cu mâna fracturată!


Francezii de la Nîmes au condus la pauză cu 15-14, iar în partea a doua s-au desprins la 23-20! Dinamoviștii au crezut însă că pot reveni până la final. Tânărul Octavian Bizău a ținut să joace deși a avut dureri mari la mâna dreaptă, iar la finalul meciului a aflat că brațul e fracturat.

"Dorința băieților a fost mare. Aveam nevoie de aceste două puncte ca de aer. Era presiune mare pe noi pentru că dacă nu câștigam, nu știu ce șanse mai aveam la calificarea mai departe. Așa, rămânem în cărți. E și o gură de oxigen pentru noi, pentru încrederea nostră", a spus și căpitanul Dan Savenco,

Francezii, cu Michael Guigou în teren, dublul campion mondial, campionul olimpic și european, cu internaționalii egipteni Elsayed Hesham și Hisam Sanad, cu internaționalul francez Remi Desbonnet, au condus până în minutul 52, ultima dată cu 24-23.

Din acel moment, Dinamo a prins puteri supranaturale parcă. A marcat de trei ori consecutiv, apoi a ajuns să conducă și la trei lungimi distanță: 28-25. Cei de la Nîmes erau la pământ, Dinamo nu mai putea pierde.

La final, alb-roșiii s-au dus spre locul unde stă galeria și le-au mulțumit fanilor. "A fost gestul nostru pentru cei de acasă, care știm că ne-au susținut din fața televizoarelor. Ne e dor de ei, cu suporterii alături nu am fi avut doar două puncte acum", a subliniat căpitanul Dan Savenco. 

Citește și alte știri din handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.