Deși se bate la titlu, CS Universitatea Craiova e sub aceeași perioadă din sezonul trecut, în plan ofensiv. Iar atunci atacantul bosniac Koljic i-a lipsit în primele 10 runde.
De la accidentarea lui Elvir Koljic, în etapa a 6-a, la 1-0 cu Poli Iași, Craiova a picat ofensiv. Doar două goluri marcate, unul din penalty! După 0-0 cu Botoșani, oltenii au dat vina pe gazon, pe maniera mai defensivă a moldovenilor, „Nu ne așteptam!", și au ajuns să se bucure că "ne-am creat ocazii". Greu de acceptat din partea unei echipe cu pretenții la titlu.
Dezastrul ofensiv are sigur legătură cu ieșirea lui Koljic din scenă. Dar nu doar pentru că este principala gură de foc a echipei. Un „vârf" cu o eficacitate peste media campionatului nostru.
Marea problemă a juveților este că s-au lăsat aproape exclusiv pe seama lui în acest debut de campionat. Și asta o demonstrează foarte bine cifrele furnizate de InStat.
În startul sezonului trecut, alb-albaștrii n-au beneficiat de serviciile atacantului bosniac vreme de 10 etape. Mai exact, până la 3-1 cu Viitorul, când a și înscris. Cu toate astea, atunci, s-au descurcat mult mai bine ofensiv decât în aceeași perioadă din 2020-2021: medie de 1,63 goluri pe meci, față de 1,25 acum, deși a avut mai puține ocazii, 5,2 pe partidă, față de 6 în această stagiune.
De asemenea, echipa contraataca mai mult, jucătorii duceau și câștigau mai multe dueluri, driblau mai mult și cu mai mare succes.
Concluzia? Acum, oltenii s-a lăsat prea mult în seama lui Koljic. Pe principiul „Lasă că o bagă el în plasă. Ne rezolvă el cumva”. Dar bosniacul a fost tras pe linie moartă de ieșeanul Mihalache, până-n februarie 2021, iar restul trebuie să se reobișnuiască să se descurce fără el. Ceea ce, până acum, nu au reușit.
6 goluria marcat Koljici în primele 6 etape ale campionatului în curs
Craiova, mai ofensivă anul trecut
2019/2020 | Parametru (medie/meci) | 2020/2021 |
1,63 | Goluri | 1,25 |
5,2 (31%) | Ocazii | 6 (21%) |
57% | Posesie | 59% |
14/5 | Șuturi/cadrate | 14/5,1 |
12 | Contraatacuri | 11 |
151 (51%) | Dueluri | 142 (50%) |
28 (58%) | Driblinguri | 22 (49%) |
{{text}}