Diego Maradona a murit astăzi, la vârsta de 60 de ani. Maradona a fost unul dintre cei mai mari jucători de fotbal din istorie.
Într-un interviu acordat pentru France Football, 30 octombrie, când Maradona a împlinit 60 de ani, Diego le-a spus reporterilor francezi ce și-ar dori cel mai mult pentru acea zi.
A murit Maradona. Ultima dorință a lui El Pibe de Oro
„Visez să mai înscriu un gol Angliei, dar cu mâna dreaptă". Și, povestesc jurnaliștii, a început să râdă în hohote, rememorând unul dintre cele mai importante meciuri ale carierei.
Pe 22 iunie 1986, la Mondialul mexican, El Pibe de Oro a marcat „golul secolului", după o cursă de 50 de metri, fentând tot ce a întâlnit în cale. În acea acțiune s-a născut cu adevărat „butoiașul cosmic". Înainte însă, deschisese scorul cu mâna. A împins mingea cu pumnul stâng peste Shilton și a sărbătorit ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic anormal. „A fost mâna lui Dumnezeu", a spus atunci argentinianul. Albiceleștii i-au învins cu 2-1 pe insulari în „sferturile" CM pe "Azteca" și au cucerit trofeul după o săptămână, 3-2 în finală cu Germania.
{{text}}