International   •   Stranieri   •   SCOȚIA

Ianis Hagi, din nou rezervă neutilizată la Rangers » Explicațiile lui Steven Gerrard

Steven Gerrard și Ianis Hagi // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 27 noiembrie 2020

Rangers a remizat cu Benfica, scor 2-2, în derby-ul grupei D din Europa League. Ianis Hagi (22 de ani) nu a prins niciun minut în teren, fiind lăsat pe banca de rezerve.

Pentru al cincilea meci consecutiv, Ianis Hagi nu a fost trimis pe teren din primul minut. Locul său în primul „11” a fost luat de englezul Kemar Roofe (27 de ani), care a avut o seară excelentă cu Benfica.

Steven Gerrard, despre înlocuitorul lui Ianis Hagi: „Este pe val”

Roofe a marcat un gol superb, de la marginea careului de 16 metri, prin care a dus scorul la 2-0. De altfel, a înscris 4 goluri în ultimele 3 meciuri, fapt care i-a adus laude din partea antrenorului Steven Gerrard.


„În acest moment, cu siguranță că este pe val, nu are probleme cu accidentările, se antrenează bine și joacă meci de meci. Zâmbește și se bucură de ceea ce se i se întâmplă, suntem foarte mulțumiți de nivelul său și trebuie să îl menținem apt de joc, din moment ce va fi de mare ajutor pe măsură ce sezonul înaintează.

După ce a suferit câteva accidentări, a jucat destule meciuri, așa că probabil va trebui să am grijă de el la un moment dat”, a declarat Steven Gerrard pentru Rangers TV.

Fără Ianis Hagi, Rangers a cedat pe final cu Benfica, după 75 de minute excelente. Arfield și Roofe au dus echipa lui Gerrard în avantaj, însă autogolul lui Tavernier (minutul 78) și golul lui Pizzi (81) au restabilit egalitatea.

Rangers a avut un avantaj de două goluri cu Benfica și în precedentul meci. Scoțienii au condus cu 3-1 la Lisabona, dar au fost egalați prin două goluri venite în minutele 77 și 90+1.


Ce a făcut Ianis în ultimele meciuri ale lui Rangers:

  • Rangers - Benfica 2-2: nu a jucat deloc
  • Rangers - Aberdeen 4-0: introdus în minutul 75, la 4-0
  • Rangers - Hamilton 8-0: introdus în minutul 69, la 8-0
  • Benfica - Rangers 3-3: nu a jucat deloc
  • Kilmarnock - Rangers 0-1: nu a jucat deloc
  • Rangers - Lech Poznan 1-0: titular, schimbat în minutul 69, la 1-0
  • Rangers - Livingston 2-0: titular, schimbat în minutul 84 la 2-0, pasă de gol la prima reușită
  • Standard Liege - Rangers 0-2: titular, schimbat în minutul 67, la 0-1
  • Celtic - Rangers 0-2: nu a jucat deloc

Nu aș putea fi mai mândru de jucătorii mei - seria de meciuri fără înfrângere continuă. Toți vor fi puțin frustrați și dezamăgiți de rezultat, înțeleg asta, când vom face o analiză vom vedea ce trebuie să îmbunătățim, dar facem egal cu Benfica, o echipă de Liga Campionilor. Nu este un lucru rău.

- Steven Gerrard, antrenor Rangers

VIDEO. Vasile Maftei, despre Ianis Hagi: „Dacă nu-l chema Hagi, era un jucător mult mai bun!”

Citește mai multe știri despre Ianis Hagi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.