ESports   •   FIFA 21   •   FIFA 21

Efectul Zlatan: tot mai mulți fotbaliști se gândesc să dea în judecată EA Sports.

Zlatan Ibrahimovic foto: instagram

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 27 noiembrie 2020

Zlatan Ibrahimovic și Gareth Bale s-ar putea să nu fie singurele staruri care să ia măsuri împotriva celor de la Ea Sports.  Bulgărele de zăpadă a început să se rostogolească. 

Starul suedez s-a supărat că cei de la EA Sports îi folosesc imaginea în FIFA 21, fără a fi discutat cu el în prealabil. Iar galezul lui Tottenham a emis aceeași opinie. 

Jucătorii doresc să negocieze direct cu EA Sports

Asta se pare că i-a făcut să se gandească pe mulți fotbaliști importanți care vor să se intereseze de situație și să vadă dacă pot negocia direct cu cei de la EA. Compania s-a apărat și a anunțat că a negociat cu FIFPro, cu cluburile dar și ligile de fotbal respective. Agentul de jucători Mino Raiola, cel care îi are sub contract pe Ibrahimovic ori Paul Pogba, a anunțat însă că drepturile de imagine ale fotbaliștilor aparțin acestora, iar EA ignoră în mod special acest fapt. 


Cei de la EA par siguri că dețin avantajul, dar un eventual proces mare și o decizie negativă, ar putea schimba fața jocurilor FIFA pentru totdeauna. 

Citește și alte știri din eSports:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.