Tottenham a învins-o pe Ludogorets categoric în Europa League, scor 4-0, într-un meci în care Claudiu Keșeru (33 de ani), Cosmin Moți (35) și Dragoș Grigore (34) au fost titulari.
Campioana Bulgariei nu a avut nicio șansă la Londra, unde „dubla” lui Carlos Vinicius (minutele 16 și 34) și golurile lui Harry Winks (63) și Lucas Moura (73) au răpus-o. Al treilea gol, reușit de Winks, a fost cu adevărat special.
După ce l-a văzut ieșit din poartă pe Iliev Ivanov, portarul oaspeților, Winks a decis să șuteze de la aproximativ 40 de metri, din partea stângă a terenului. Mingea s-a oprit în plasa porții lui Ludogorets după ce a lovit bara stângă.
Cosmin Moți, resemnat după Tottenham - Ludogorets: „Diferență prea mare”
Dezmăgit de rezultatul obținut, Moți a declarat la final că diferența dintre echipa sa și un colos precum Tottenham este prea mare.
„Nu trebuie să spunem multe. Știam ce ne așteaptă și că diferența este mare. Am încercat să facem ceva, dar nu a funcționat. Trebuie să mergem înainte, suntem încă departe de un astfel de meci. Știam că sunt o echipă foarte bună, dar am crezut că putem face ceva. Nu am reușit, diferența dintre noi și ei a fost prea mare”, a declarat Cosmin Moți, potrivit Sportal.
Înfrângerea cu Tottenham o lasă pe Ludogorets fără șanse de calificare în primăvara europeană. Bulgarii au 0 puncte după 4 etape, în timp ce Antwerp și Tottenham au 9, iar LASK 6.
{{text}}