Marcelo Bielsa, managerul argentinian al lui Leeds, s-a înclinat în fața lui Diego: „Tot ce a făcut ca fotbalist a fost de o frumusețe inegalabilă”.
- Maradona, considerat de mulți cel mai mare fotbalist din istorie, a murit, miercuri, 25 noiembrie 2020, la doar 60 de ani, din cauza unui stop cardiorespirator. Argentinianul se afla la locuința sa din Tigre, unde se recupera după operația pe creier suferită la începutul lui noiembrie.
- Maradona a fost înmormântat joi noaptea, la capătul unei ceremonii private la care au participat în jur de 25 de prieteni apropiați și rude.
Argentina îl iubește pe Diego Maradona. La despărțirea de cel mai mare fotbalist al lumii, Marcelo Bielsa s-a înclinat în fața lui.
„Diego nu putea fi mai bun. Tot ce a făcut pe teren a fost de o frumusețe inegalabilă. A fost un idol pentru noi și așa va rămâne întotdeauna. Dispariția lui ne-a întristat profund, pierderea lui ne face să ne simțim mai slabi.
Maradona era un artist. Recunoașterea artei sale a fost infinită. Doar ca exemplu, cântecele scrise despre el sunt extraordinare. Am citit zece texte după moartea sa, toate emoționante”, a declarat managerul lui Leeds pentru presa engleză.
Pentru Bielsa, „pentru noi toți, argentinienii, Maradona a fost ca o fantasmă”.
A murit Diego Maradona. Cifrele unei legende:
- Maradona a jucat la 6 cluburi: Argentinos (1976-1981), Boca (1981-1982 și 1995-1997), Barcelona (1982-1984), Napoli (1984-1991), Sevilla (1991-1992) și Newell's (1993-1994);
- 312 goluri a marcat Diego Maradona în 588 de meciuri jucate de-a lungul carierei la echipele de club;
- 91 de selecții a strâns „El Pibe de Oro” la naționala Argentinei în perioada 1977-1994;
- 10 trofee a cucerit El Diez, cele mai importante fiind Cupa Mondială (1986), titlurile în Serie A (1987, 1990) și Cupa UEFA (1989).
{{text}}