Cu ocazia zilei împotriva violenței domestice, italienii de la Calcio Mercato au căutat un exemplu negativ și în sport, ei alegând să prezinte presupusele întâmplări ale relației dintre Nadia Comăneci, gimnasta genială, acum în vârstă de 59 de ani, și Nicu Ceaușescu (1951-1996), fiul dictatorului aflat la putere în acel moment
După ce prezintă contextul în care se desfășurau lucrurile în anii 70-80, italienii îi fac caracterizarea lui Nicu Ceaușescu: "afemeiat, alcoolic, violent și psihopat, el nu rata nimic. Nimeni nu-l putea refuza pentru că ar fi suportat consecințele".
Nadia a negat
Italienii, fără să citeze nicio sursă, susțin apoi că Nadia a fost ținută cu forța de către Elena Ceaușescu în Palatul Puterii timp de patru ani, iar întâlnirile pe care le avea cu Nicu erau de o violență atroce. "Nu era dragoste în pat, ci violuri intercalate cu episoade de abuz printre care și stingerea trabucurilor pe corpul Nadiei. A existat chiar și un avort ca un corolar al acelui iad", scriu ei.
Presupusa relație dintre Nadia Comăneci și Nicu Ceaușescu a fost mereu un subiect suculent pentru presa mondială. Cvintupla campioană olimpică a evitat de multe ori să vorbească despre aceste istorii, însă într-un interviu din 2005 pentru revista Life a negat că ar fi avut de a face în vreun fel cu fiul dictatorului român, spunând că toate poveștile despre ei sunt niște minciuni.
Mărturia mamei
Cu toate acestea, mama campioanei povestea în anii 90 pentru Reuters: "Nadia a ajuns repede la mila lui Nicu pentru că după ce s-a retras din activitatea competițională nu avea bani, toate premiile ei fiind confiscate de familia Ceaușescu. A început să o sune acasă, de cele mai multe ori beat, a amenințat-o și a oprit orice indemnizație", povestea atunci ea.
Apoi a continuat: "Nadia l-a refuzat de mai multe ori, dar până la urmă nu a mai putut. După una dintre vizitele la el mi-a arătat că avea coapsele pline de vânătăi, iar după o alta avea câteva unghii smulse". Alexandrina Comăneci dezvăluia atunci că Nicu Ceaușescu a devenit obsedat de fata sa la finalul anilor '70, iar teroarea a început în 1981, evenimente care au determinat-o pe Nadia să-și plănuiască fuga din 1989.
{{text}}