Liga 3

STEAUA. OFICIAL George Ogăraru e noul manager al echipei: „Sunt bucuros că m-am întors acasă”

George Ogăraru. foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 27 November 2020

George Ogăraru (40 de ani) este noul manager al echipei Steaua București. Fostul fundaș a acordat deja primul interviu în noua sa funcție, oferit chiar pe gazonul „bijuteriei” de 30.000 de locuri din Ghencea.

Zilele trecute, Ogăraru a purtat discuțiile decisive cu Mădălin Hîncu, comandatul în exercițiu al Clubului Sportiv al Armatei. El urmează să aibă în subordine academia „militarilor”, însă va fi și în preajma primei echipe, antrenată în prezent de Daniel Oprița. 

„Sunt bucuros că m-am întors acasă. Mă întorc în locul în care am crescut și este o mare bucurie. Mă bucur foarte mult că am reușit să mă întorc. Dorința domnului comandant și a suporterilor Stelei au contat foarte mult în realizarea acestui lucru. 

Sper ca, împreună, să ducem din nou clubul acolo unde îi este locul. Voi avea o colaborare deschisă cu Daniel Oprița. Vrea să creăm un model deosebit și pentru academie, așa cum am văzut și în Occident. E important să mărim baza de selecție și să creștem în calitate”, a declarat George Ogăraru, potrivit Steaua TV. 

George Ogăraru a debutat la Steaua, dar a jucat și la FCSB

George Ogăraru este un fotbalist produs de clubul Steaua. După 7 ani la Centrul de copii și juniori din Ghencea, el a debutat în Liga 1 în 1998, când Becali nu exista la gruparea roș-albastră. Meciul în care și-a făcut cea dintâi apariție pentru Steaua în Liga 1 a fost Olimpia Satu Mare - Steaua 0-3, în noiembrie 1998, dată la care Ogăraru avea doar 18 ani. 

Ulterior, el a bifat cele mai bune rezultate după 2003, an în care Becali a preluat clubul și practic de când există FCSB. George a câștigat două titluri cu FCSB și a atins cel mai important rezultat, semifinalele Cupei UEFA, în 2005-2006.

VIDEO Gică Popescu: "Trăiesc un moment emoționant! Stadionul Steaua a fost «Templul fotbalului românesc»"

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.